Guvernul României a decis, joi, ca pensiile de până la 872 de lei(195 euro) să fie scutite de plata contribuţiilor de sănătate.
Absolut previzibil, decizia Guvernului de a majora salariile personalului sanitar din România a antrenat, imediat, criticile Opoziţiei, dar şi revendicări similare din partea celorlalte categorii de bugetari.
Sistemul de sănătate este în vizorul autorităţilor de la Bucureşti.
Revelaţia anului 1989 a fost aceea a vieţii fără ziduri. Omenirea şi mai ales Europa au descoperit că diviziunile nu sunt implicite şi nici măcar necesare, nu sunt un blestem şi nici un instrument benefic.
Aproape zilnic primim informaţii pe mail privind cursuri care mai de care mai sofisticate pentru copii supradotaţi sau pentru aceia ai căror părinţi speră să îi poată încadra în categoria celor supradotaţi.