Orizont Europa este următorul program-cadru pentru cercetare și inovare al UE. El va începe în 2021 și va fi structurat pe misiuni, cu obiective clare, ambițioase
Un brand regional pentru produsele agricole provenite din bazinul Mării Negre, o hartă interactivă pentru comerţul cu aceste produse dar şi o platformă care va reuni producătorii din 6 state.
Rezoluţia iniţiată de eurodeputatul USR PLUS- Renew Europe Nicu Ștefănuță cu privire la necesitatea ca statele membre să aibă definiţii și protocoale comune în domeniul sănătăţii în criza Covid-19, a fost votată în PE
În conformitate cu Pactul verde european și cu obiectivul UE de a deveni prima economie neutră din punct de vedere climatic până în 2050, CE a revizuit setul de orientări privind acordarea ajutoarelor de stat
Comisia Europeană oferă un miliard de euro pentru finanțarea unor proiecte de cercetare și inovare care să răspundă crizei climatice și să contribuie la protejarea biodiversității.
Comisia de Mediu a Parlamentului European a votat un obiectiv de reducere cu 60% a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniune până în 2030. Amendamentul trebuie aprobat de parlament în sesiunea din octombrie.
Este consultare publică în Uniunea Europeană pe tema agriculturii ecologice. Ideile vor sta la baza noului plan de acțiune care urmează să fie adoptat la începutul anului viitor.
Lupta împotriva schimbărilor climatice se duce pe mai multe fronturi, în ultimii ani, unul dintre ele fiind cel al cercetării.
Comisia Europeană a adoptat, zilele trecute, propunerea privind posibilitățile de pescuit în Marea Baltică pentru 2021.
Centrul Europe Direct București a organizat la data de 30 iulie 2020, evenimentul online în format world café intitulat From Grey to Green!.
Deşertificarea afectează mai multe state din Europa, inclusiv România. Aceste fenomen afectează suprafeţe din partea sudică a României, din apropierea Dunării, precum şi din Dobrogea.
La București, executivul ia decizii pentru combaterea defrișărilor ilegale, identificate între cauzele care potențează inundațiile în România.
Recent, România a semnat declarația UE privind Pactul Ecologic European și s-a angajat ca măsurile de redresare economică să susțină neutralitatea climatică.
Odată cu ieșirea din izolare, oamenii au constatat revenirea la poluarea urbană - un subiect aflat de foarte mult timp în atenția Uniuniii Europene, dar din păcate fără o strategie unitară de reducere a emisiilor de carbon.
Comisia Europeană a adoptat recent o nouă strategie pentru combaterea declinului biodiversităţii şi o alta De la fermă la consumator pentru a asigura un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic.