Două nume foarte bine cunoscute se vor afla pe 3 noiembrie, de la ora 19.30, la Sala Radio: violonistul Alexandru Tomescu şi dirijorul Cristian Măcelaru,
Zâmbetele copiilor afgani, tricolorul de pe uniforma militarilor români sau instantanee din viaţa de zi cu zi în satele de lângă Kandahar sunt câteva din cadrele care compun expoziţia Afganistan: Chipuri ale războiului
Pe 1 noiembrie, Radio România împlineşte 91 de ani de când intră în casele ascultătorilor din ţară şi din străinătate.
Joi, 31 octombrie, Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului său, Ciprian Ţuţu, prezintă la Sala Radio Coruri celebre din opere.
Cântecele inconfundabilei Maria Tănase, o îmbinare de muzică simfonică şi jazz, altfel spus Maria Tănase. Simfonic - Jazz fusion, este ceea ce vă propun Irina Sârbu (voce), alături de dirijoarea Simona Strungaru şi Orchestra de Cameră Radio.
Tinerii muzicieni români premiați la cele mai importante competiții internaționale și deveniți staruri ale marilor scene de concert ale lumii sunt o carte de vizită extraordinară pentru România.
Pe 12 octombrie, de la ora 19.00, violonista Ioana Cristina Goicea urmează să susțină un recital la Sala Radio, în cadrul proiectului Moștenitorii României muzicale, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera.
După o participare importantă în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, Orchestrele și Corurile Radio România își redeschid - vineri, 11 octombrie (19:00) - noua stagiune la SALA RADIO, cea mai mare sală de concerte simfonice din România.
Vineri, 21 iunie (ora 19:00), la Sala Radio, ultimul concert pe care Orchestra Naţională Radio îl prezintă publicului este un eveniment cu totul special, dedicat în întregime muzicii de film.
Violoncelistul Andrei Ioniţă - pe scena Sălii Radio, vineri, 14 iunie (ora 19:00), în concertul de închidere a stagiunii Orchestrei Naţionale Radio.
Vineri, 7 iunie (ora 19:00), aveţi ocazia de a asculta la Sala Radio una dintre cele mai emoţionante partituri compuse vreodată: Concertul pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski.
În prag de vară, ritmul plin de foc şi de pasiune al tango-ului este adus la Sala Radio prin muzica celebrului artist argentinian Astor Piazzolla.
Big Band-ul Radio propune publicului, joi, 23 mai (ora 19:00), o întâlnire cu Nadia Trohin şi Mircea Tiberian.
Despre Bach, Mozart spunea: El este tatăl, iar noi suntem copiii lui, iar alt mare compozitor, Berlioz, mărturisea Bach este Bach, tot aşa cum Dumnezeu este Dumnezeu.
Joi, 25 aprilie, ora 19:00, Orchestra Naţională Radio vă propune unul dintre cele mai cunoscute recviemuri dintre cele peste 2000 compuse vreodată,