Liderii statelor membre UE au aprobat, duminică, un acord istoric privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Cele 27 de state ale UE, prin reprezentanţii lor în Consiliul Afaceri Generale, şi-au arătat susţinerea pentru proiectul de acord referitor la ieşirea Marii Britanii din UE.
Vicepremierul Ana Birchall s-a întâlnit, luni, cu comisarul britanic pentru comerţ cu Europa, Andrew Mitchell, cu care a discutat despre...
Vicepremierul Ana Birchall s-a întâlnit luni cu comisarul britanic pentru comerţ cu Europa, Andrew Mitchell.
Theresa May a anunțat un acord privind Brexit, privit cu ochi buni de oficialii europeni, dar puternic contestat în Marea Britanie.
Ministerul Afacerilor Externe informează că a deschis Consulatul General al României la Edinburgh.
Întâlnire a liderilor politici români cu negociatorul-şef al UE pentru problema Brexitului, Michel Barnier.
Au mai rămas opt luni până când Marea Britanie ar trebui să părăsească oficial Uniunea Europeană, însă un acord între cele două părți este încă incert.
Corul SOUND al Casei de Cultură a Studenților din București, condus de cunoscutul dirijor Voicu Popescu - dirijor al Corului National de Cameră...
La Cernăuţi a avut loc zilele trecute a treia ediţie a Conferinței Internaționale în memoria victimelor Masacrului de la Fântâna Albă. Tema...
Când a fugit din România, în 1979, cu un paşaport fals, Mariana Gordan risca treizeci de ani de închisoare comunistă, pe motiv că s-a împrietenit cu englezi imperialişti.
Bucureştiul dă asigurări că pregătirile pentru preluarea de către România a preşedinţiei Consiliul Uniunii Europene sunt în grafic.
Drepturile românilor din Marea Britanie sunt prioritare în negocierile pentru Brexit, confirmă ministrul Afacerilor Europene.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut, joi, o întrevedere cu Isabel Rauscher, ambasadorul Republicii Austria în România, în...