Europa şi lumea întreagă se află de ani întregi în criză. Cea economică este cea mai izbitoare, însă este vorba de mai mult decât atât.
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a participat, în plenul Legislativului comunitar, la o dezbatere privind viitorul Uniunii, din perspectiva României.
Preşedintele român, Klaus Iohannis, a insistat, la Strasbourg, asupra păstrării unităţii proiectului comunitar.
La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, responsabilitatea Președinției uneia dintre cele mai importante instituții - Consiliul Uniunii Europene.
România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, responsabilitatea Președinției uneia dintre cele mai importante...
Apropierea semestrului românesc la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene intensifică eforturile Bucureştiului, precum şi contactele între oficiali europeni şi români
Dezbaterea cu tema Pregătirea României în vederea deținerii președinției Consiliului Europei le are ca invitate pe Anca Vlad casnică din...