Comisia Europeană a prezentat propuneri pentru a reduce majorarea preţurilor la gaze şi electricitate în blocul comunitar, în special prin impozitarea profiturilor excesive ale producătorilor de energie.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că sâmbătă, 17 septembrie, au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 241.400 de persoane.
Începând din această săptămână, Cetăţenii Federaţiei Ruse nu vor mai avea acces uşor în UE, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul UE a decis suspendarea integrală a Acordului de facilitare a eliberării vizelor dintre UE şi Rusia.
Comisia Europeană încearcă să contracareze efectele crizei energetice şi promite să sprijine în continuare Ucraina.
Vice-preşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a asigurat Ucraina de sprijinul UE pentru educaţie şi cultură, în prag de an şcolar, menţionând şi apartenenţa, deocamdată în aceste privinţe, a Ucrainei la marea familie europeană.
Autorităţile îndeamnă populaţia la un consum raţional de energie.
Preţurile ridicate la energie care-i afectează pe europeni trebuie rezolvate la nivelul UE.
Uniunea Europeană pregătește o reformă structurală a pieței energiei electrice, anunță șefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen.
Noua ordonanţă pe energie a guvernului de la Bucureşti suscită critici.
Republica Moldova este una dintre ţările cele mai afectate de agresiunea Rusiei în Ucraina.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a organizat o întâlnire cu peste 100 de reprezentanți ai mediului asociativ din diaspora și din comunitățile istorice, la care au participat și reprezentanți ai corpului diplomatic românesc.
Ascultaţi aici Aflăm pentru tine, ediţia din 2 septembrie 2022.
Ucraina, la şase luni de la invazia rusă / Energia scumpă, măr al discordiei în coaliţie / Secetă extinsă în Europa / Proiectele legilor justiţiei, criticate de experţi şi opoziţie / Performanţe la jumătatea ciclului olimpic
În numărul din iunie 2022 al revistei academice Romanian Journal of European Affairs a fost publicat un articol cu privire la războiul din Ucraina și puterea geopolitică a UE.
Raportul anual privind statul de drept publicat de Comisia Europeană include, în premieră, recomandări specifice adresate fiecărei țări a Uniunii, menite să ajute statele membre să continue reformele în curs