Europa Creativă are două subprograme distincte - CULTURA și MEDIA - , prin care și-a propus să încurajeze organizațiile - instituții publice,...
Sălajul este un judeţ mic, cu o suprafaţă de 3864 kmp şi o populaţie de cca 220.000 locuitori, jumătate cât a municipiului Cluj-Napoca.
Contractarea proiectelor cu finanţare europeană continuă în Regiunea Vest. Aradul are finanţarea asigurată pentru tramvaiele noi şi moderne.
Primăria Pantelimon și-a propus, și a reusit,- să obțină bani europeni prin Programul Operațional Regional 2o14- 2o2o pentru două proiecte.
Solicitanţii de fonduri europene e bine să fie specializaţi, cât de cât, în domeniul pe care vor să-l abordeze.
Edilii brașoveni și-au propus dezvoltarea mobilității urbane durabile cu ajutorul fondurilor europene.
Precizări din partea primarului și directorului ADR Nord Est. Este vorba de un contract în valoare de aproape 14 milioane de lei.
Liceul Hercules se va extinde cu un corp şi va fi ridicat și un internat. De asemenea, mai multe obiective turistice din oraşul staţiune vor fi reabilitate tot cu bani de la Uniunea Europeană.
Este vorba de proiecte Erasmus+, desfăşurate în parteneriat cu alte state europene, prin care unitatea de învăţământ şi-a îmbunătăţit metodele de predare folosite la clasă.
Aproape 8 milioane de lei este valoare unui contract cu finanțare europeană ce a fost semnat recent la Iași. La eveniment, cu precizări, primarul urbei, Mihai Chirica, și directorul ADR Nord Est, Vasile Asandei.
Autorităţile locale spun că este cel mai mare proiect de infrastructură, derulat la Constanţa, după Revoluţie.
Primul din cele 10 proiecte, finanţate din fonduri europene, de care beneficiază locuitorii comunei Sângeorgiu de Mureş este Reabilitarea Castelului Máriaffy
Zece firme din județele Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin au semnat luna aceasta cu ADR Vest contracte de finanţare din fonduri europene în valoare totală de aproape 200.000 de euro.
Aproximativ 3.000 de copii români cu părinţi plecaţi la muncă în afara ţării vor fi sprijiniţi printr-un program guvernamental...