Ecologişti din cinci ţări şi-au unit forţele pentru a apăra Marea Neagră de poluare.
Activitatea IMM-urilor este încurajată la nivelul Uniunii Europene pentru a se dezvolta dincolo de graniţele statelor membre, astfel încât ţintele de redresare economică să fie atinse cât mai repede.
Interviu cu Mara Mareş, Consilier de Stat în Cancelaria Prim Ministrului.
Colegiul Național C.D. Loga din Timișoara creează o bibliotecă digitală cu materiale didactice necesare desfășurării cursurilor online.
La UBB Cluj, banii europeni ajută atât la descifrarea trecutului, cât şi pentru modelarea viitorului
Reabilitarea drumurilor ce leagă Harghita de județele Covasna și Brașov se face cu bani europeni.
Uniunea Europeană oferă peste 2 milioane de euro pentru restaurarea şi aducerea în era digitală a celui mai vechi teatru de pe teritoriul României.
Printr-un proiect cu finanțare europeană, un spital din judeţul Constanţa va cumpăra aparatură medicală în valoare de peste 1,5 milioane de euro, pentru investigarea sindromului post-covid.
26 de proiecte din zona de Vest a țării au primit aprobarea pentru finanțare europeană în valoare totală de aproape 12 milioane de euro.
Rețeaua de termoficare a Bucureştiului va fi reabilitată cu fonduri europene. Comisia Europeană a aprobat un ajutor de peste 250 de milioane de euro în acest scop.
De la noi furaje şi suplimente alimentare, până la instruirea psihologilor şi dresarea animalelor de însoţire pentru oamenii cu handicap, toate acestea vor fi disponibile în mai puţin de doi ani în apropierea Clujului, graţie şi fondurilor europene.
Brașovul este lider în Regiunea 7 Centru la absorbția fondurilor europene pentru proiecte de infrastructură rutieră și proiecte de îmbunătățire a serviciilor de sănătate.
Comunele din județul Arad se dezvoltă cu ajutorul fondurilor europene. Beneficiari sunt investitorii privați, dar și administrațiile publice.
Învaţă de la cei mai buni!. Sub această deviză, Universitatea Maritimă din Constanţa îşi propune să întindă o mână de ajutor studenţilor care vor să intre pe piaţa muncii dar şi companiilor care sunt în căutare de forţă de muncă specializată.
Casele Dianu sunt o mică bijuterie arhitecturală a Craiovei. Situate chiar în centrul orașului, au fost dintotdeauna unele dintre cele mai arătoase imobile ale Băniei.