Guvernul de la Bucureşti a aprobat măsuri fiscale menite să recupereze cât mai mult din datoriile persoanelor fizice şi juridice la bugetul de stat. Scopul este reducerea deficitului bugetar, unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.
Vânzarea online a bunurilor şi serviciilor a progresat în România şi a ajuns să reprezinte 3,17 la sută din Produsul Intern Brut al ţării.
Senatorii și deputații de la București au adoptat bugetul de Stat şi cel al asigurărilor sociale de Stat pentru 2023.
Chiar dacă în octombrie inflaţia anuală s-a redus puţin şi, potrivit multor analişti vârful de creştere ar fi fost depăşit, BNR consideră că ea va continua să mai urce puțin.
Premierul liberal şi opoziţia social-democrată de la Bucureşti polemizează asupra indicatorilor macroeconomici pe anul trecut.
Proiectul de buget al României pe 2021 este centrat pe investiții. Guvernanții vor ca, în paralel, să fie făcută o reformă a companiilor cu pierderi.
Ritmul de creştere al economiei româneşti se va accelera uşor anul acesta, până la 4,1% din PIB pentru a încetini la 3,6% în 2020 şi 3,3% în 2021, a estimat Comisia Europeană.
Economia României evoluează mai aproape de potenţial, iar inflaţia va intra în ţintă, arată Raportul asupra stabilităţii financiare prezentat, luni, de BNR.
FMI estimează că economia României va avea o creştere mai mare în acest an faţă de estimările anterioare şi se va situa pe locul doi în topul performanţelor economice europene.
În opinia lui Jeffrey Sachs, economia mondială traversează un moment favorabil, iar o nouă criză economică poate fi determinată în viitorul apropiat doar de conducerile politice ale statelor lumii, nu de fundamente economice.
Salarizarea în România generează controverse/Politica monetară din România şi prognoze economice/Bilanţ DIICOT/Dezbatere la Bruxelles pe tema justiţiei din România/
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în creştere, la 6,1%, proiecţia privind avansul Produsului Intern Brut al României.
Pentru România urmează o succesiune de aniversări și mandate cu responsabilitate sporită pe plan european și internațional, într-o lume extrem de complicată, cum poate nu a fost de mult.
Radio România Internaţional lansează, din 29 octombrie, o emisiune experimentală, săptămânală, în limba ebraică,...
Banca Mondială a îmbunătăţit prognoza privind creşterea economică a României în acest an la 3,9%, iar pentru 2017 la 4,1%.