Săptămâna aceasta, la Academia de Studii Economice din București se va desfășura cea de-a 14 ediție a conferinței internaționale The Future of Europe.
Şocul gazului, independizarea energetică faţă de Rusia, schimbărille climatice,provocarea de a gestiona transformarea economiilor europene pentru a deveni economii fără carbon, printre aspectele luate în considerare în conturarea noilor politici europene.
Implicarea cât mai activă a societăţii civile în tranziţia Europei către o economie durabilă şi nepoluantă va fi dezbătută astăzi la Bruxelles în cadrul unei Conferinţe a Comitetului Economic și Social European și Agenției Europene de Mediu.
Migrația va fi una dintre principalele teme abordate în campania pentru alegerile europarlamentare, primele care au loc după marea criză din 2015.
Termen nou care se pregăteşte să intre în dicţionarele explicative, iliberalismul a fost lansat, se pare, de premierul ungar Viktor Orban la o şcoală de vară, organizată în România.
România a lansat Consultările cetăţeneşti pentru viitorul UE. Obiectivul acestora este crearea unui cadru democratic pentru a dezbate cele mai importante teme la nivel european
Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, începând de luni, 7 decembrie 2015, o monedă din aur dedicată împlinirii a 140...
Importanţa creării unei uniunii energetice, prelungirea sancţiunilor împotriva Rusiei în contextul implicării în criza din Ucraina.