Provincie situată între Dunăre şi Marea Neagră, Dobrogea are o gastronomie specifică, cu preparate pe care nu le întânim în celelalte provincii româneşti.

Peste câteva zile va fi Bunavestire, sărbătoare importantă a calendarului creştin.

Împărăţia apelor după cum i se mai spune Deltei Dunării ascunde încă multe secrete, începând de la misterioase aşezări antice și epave până la specii de păsări, peşti şi, nu în ultimul rând, nebănuite preparate gastronomice.

Sărbătoarea Sf. Andrei marchează începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este asociată cu apariţia unor spirite rele care trebuie evitate.

Comisia Europeană a adoptat, zilele trecute, propunerea privind posibilitățile de pescuit în Marea Baltică pentru 2021.
Din carne de peşte se pot obţine multe preparate şi mâncăruri, mult mai multe decât o ciorbă, preparate la grătar sau la cuptor din file.
Din carne de peşte se pot obţine multe preparate şi mâncăruri, mult mai multe decât o ciorbă, preparate la grătar sau la cuptor din file.
Peste câteva zile va fi Bunavestire, sărbătoare importantă a calendarului creştin.
Peste câteva zile va fi Bunavestire, sărbătoare importantă a calendarului creştin.
La sfârşitul acestei săptămâni, în localitatea Crişan este organizată prima ediţie a Sărbătorii Borşului de Peşte.