În sudul capitalei României a existat până în 1986 cel mai mare ansamblu monastic creștin-ortodox din întregul spațiu sud-est european, și anume mănăstirea Văcărești.
În România, aproape 530 de persoane au fost eliberate din închisori, iar peste 3.300 pot spera la acelaşi lucru. Pentru că, forţată de o decizie a CEDO, România a aplicat Legea recursului compensatoriu.
Primul comandant de penitenciar din perioada comunistă din România trimis în judecată, Alexandru Vişinescu , a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare.
Ministrul român al Justiţiei va propune abrogarea prevederii potrivit căreia redactarea de lucrări ştiinţifice în închisoare diminuează pedeapsa.