În postul Paştelui, credincioşii ortodocşi consumă, cu excepţia câtorva zile, doar mâncăruri din legume, fără carne şi fără adaosuri de produse lactate.
Este o mâncare specifică verii şi toamnei, atunci când se găsesc cele mai multe legume în stare proaspătă.

Stufatul de miel este o mâncare foarte gustoasă, pregătită în perioada zilelor de Paşte sau ulterior.

Sărbătoarea Sf. Andrei marchează începutul iernii, iar în tradiţia populară noaptea dinaintea acesteia este asociată cu apariţia unor spirite rele care trebuie evitate.

S-a intrat în Postul Paştelui, o perioadă de 40 de zile în care credincioşii ortodocşi consumă, cu excepţia câtorva zile, doar mâncăruri din legume, fără carne şi fără adaosuri de produse lactate.

Vara este anotimpul celor mai multe serbări câmpeneşti, ocazii de a asculta muzică tradiţională, dar și de a petrece alături de familie şi de prieteni.

La sfârșitul acestei săptămâni, creștinii ortodocși sărbătoresc Floriile, zi în care este dezlegare la pește

Pe lângă roşii şi ardei, vinetele sunt nelipsite din alimentaţia românilor sub formă de salată în lunile călduroase de vară şi de mâncăruri mai mult sau mai puţin sofisticate în perioada toamnei.