Cea de a doua ediție a Târgului Gaudeamus Radio România din Brașov, organizat de Radio România prin echipa Gaudeamus și Radio România Brașov FM, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, s-a încheiat duminică în Piața Sfatului.
Ediţia 2017 a Târgului Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România, s-a încheiat duminică, 26 noiembrie, în prezenţa unui public numeros, dornic să profite până în ultima clipă de oferta de neegalat a evenimentului.
Relaţiile bilaterale, dar, mai ales, reformarea Uniunii Europene au dominat agenda discuţiilor pe care premierul britanic, David Cameron, le-a purtat, la Bucureşti, cu omologul său român, Dacian Cioloş, şi cu preşedintele Klaus Iohannis.
Schimbările tot mai rapide şi mai greu previzibile de pe scena internaţională şi mai ales de pe cea regională impun o adaptare continuă pentru diplomaţia română.
Reuniunea de la Bucureşti a premierilor din China şi Europa Centrala şi de Est s-a încheiat cu adoptarea documentului Bucureşti, linii directoare (Bucharest Guidelines) care prevede promovarea investiţiilor şi a cooperării economice.