Bruxelles-ul propune o nouă perspectivă cuprinzătoare asupra amenințărilor legate de schimbările climatice și degradarea mediului asupra păcii, securității și apărării, perspectivă reflectată într-o comunicare comună
În mai 2020, Comisia și-a prezentat Strategia De la fermă la consumator, care constituie una dintre acțiunile-cheie din cadrul Pactului verde european.
Țările UE s-au angajat ca UE să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050.
Comisia Europeană propune introducerea treptată a unor standarde mai stricte privind emisiile de CO2 pentru aproape toate vehiculele grele.
În Parlamentul European a avut loc o dezbatere referitoare la zonele rurale din Uniunea Europeană. Cu această ocazie a fost prezentată comunicarea Comisiei Europene privind viziunea pe termen lung pentru zonele rurale.
Comisia Europeană face noi pași în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, periculoase pentru mediul înconjurător.
Comisia Europeană propune atât reducerea nivelurilor permise de poluanți, cât și îmbunătățirea punerii în aplicare, astfel încât obiectivele de reducere a poluării să fie atinse mai des în practică.
Comisia intensifică tranziția verde pentru a reduce aprovizionarea cu gaze rusești, accelerând procesele de autorizare a surselor regenerabile de energie.
Parlamentul European a adoptat recent rezoluția privind noua strategie a Uniunii Europene pentru gestionarea durabilă a pădurilor în Europa, pentru anul 2030.
Programele pe care România le va derula în perioada 2021-2027 sunt construite pe pilonul UE de sustenabilitate și tranziție verde și pun accentul pe componenta de cercetare-dezvoltare-inovare.
Europa se confruntă cu o criză energetică fără precedent. Țările UE lucrează împreună pentru a găsi un răspuns la problema prețurilor ridicate și pentru a asigura aprovizionarea cu energie a europenilor.
Fiecare dintre noi poate contribui prin gesturi mici la reducerea emisiilor de carbon..
UE își propune să măsoare progresele înregistrate în ceea ce privește obiectivele în materie de mediu și climă ale Pactului verde.
Comisia Europeană a adoptat un pachet de propuneri pentru ca politicile UE în materie de climă, energie, utilizare a terenurilor, transporturi și fiscalitate să permită reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030.
Pachetul legislativ Fit for 55 este un set de propuneri de revizuire și actualizare a legislației UE și de punere în aplicare a unor noi inițiative cu scopul de a asigura conformitatea politicilor UE cu obiectivele climatice convenite de Consiliu și PE