Planul de reformă a Politicii Agricole Comune a primit aprobarea Parlamentului European, proiectul având o valoare de 387 miliarde de euro pentru...
Politica Agricolă Comună a primit undă verde din partea Parlamentului European și va fi pusă în aplicare din 2023.
Strategiile Pactului Ecologic European pot influenţa, prin regulile introduse, alte sectoare precum cel al agriculturii. De aici şi necesitatea unor studii de impact, care au fost cerute de membri ai Parlamentului European.
Noua Politică agricolă comună, care se va aplica în perioada 2023-2027, este acum mai aproape de a deveni parte a legislației Uniunii...
Comisia Europeană vrea dezvoltarea și modernizarea pe termen lung a satelor din întreaga Uniune. În acest scop, propune un Pact și un Plan de acțiune rurală.
La reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit de vinerea trecută, miniștrii agriculturii din UE au acceptat acordul provizoriu încheiat cu...
Agricultura europeană va deveni mai verde, iar procesul nu va afecta veniturile fermierilor. Este una dintre prevederile acordului la care au ajuns membrii legislativului comunitar și reprezentanții statelor membre cu privire la reforma PAC.
Agricultura ecologică, promovată de Uniunea Europeană, are nevoie de finanţare nu numai pentru susţinerea producţiei, ci şi pentru activităţi de cercetare şi inovare care să o facă mai eficientă şi cu produse din ce în ce mai accesibile pentru cetăţeni.
Comisia Europeană dorește să stimuleze producția eco și vrea ca un sfert din terenurile agricole să fie utilizate pentru agricultura ecologică.
Politica Agricolă Comună (PAC) se află într-un proces de reformare. Comisia Europeană a publicat o listă a potențialelor practici agricole pe care programele ecologice le-ar putea sprijini în cadrul viitoarei PAC.
Bugetul multianual al Uniunii Europene aduce modificări în ceea ce privește Politica Agricolă Comună.
Comisia Europeană a publicat o listă a potențialelor practici agricole pe care programele ecologice europene le-ar putea sprijini în cadrul viitoarei politici agricole comune, aflată în curs de negociere între Parlamentul European și Consiliu.
Cetăţenii europeni consideră că politica agricolă comună aduce beneficii nu numai cetăţenilor, ci şi fermierilor, iar furnizarea de alimente sigure și sănătoase, de înaltă calitate, ar trebui să fie principalul obiectiv al PAC
Eurodeputații doresc o politică agricolă europeană mai verde, mai echitabilă și mai robustă. Ei și-au adoptat poziția referitoare la reforma politicii agricole a Uniunii pentru perioada de după 2022.
Obiectivele ambiţioase propuse de Comisie pentru a fi îndeplinite pâna în 2030, prin intermediul,, Pactului verde european, pot fi duse la bun...