Uniunea Europeană a alocat, anul trecut, peste 380 de miliarde de euro pentru cercetare. În rândul statelor membre, România are cea mai mică sumă acordată cercetării ca procent din PIB.
La Lisabona, în Portugalia, au fost decernare premiile Capitalei europene a inovării de (iCapital), care celebrează orașele cu ecosisteme de inovare dinamice și incluzive. Cele mai importante distincții au fost acordate orașelor Torino și Braga.
Vineri 27 septembrie a avut loc evenimentul intitulat „Noaptea Cercetătorilor Europeni”. Acesta face parte din seria acțiunilor „Marie Skłodowska-Curie” (MSCA), incluse în programul-cadru Orizont Europa al Uniunii Europene.
Asociația Europeană a Liberului Schimb -EFTA a găzduit un eveniment având ca temă Spațiul Economic European (SEE) – cu o semnificație aniversară specială în 2024: aniversarea a 30 de ani de la Acordul SEE.
Finanțarea europeană pentru activitățile de cercetare și inovare trebuie ajustată, nu doar în ceea ce privește sumele totale, ci și în ceea ce privește durata anumitor programe și granturi.
Eurodeputaţii au discutat despre viitorul sectorului european al cărţilor şi au votat o rezoluţie care scoate în evidenţă importanţa societală a accesului la cărți şi nevoia sprijinirii și promovării unei mai bune circulații a cărților europene.
Comisia Europeană a desemnat comunităţile care vor participa la competiţia 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030.
Comisia Europeană invită orașele din Uniune să-și exprime interesul de a deveni parte a misiunii Orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030.
România a avut cel mai mic buget pentru cercetare din Uniunea Europeană în 2020.
Transformarea digitală ocupă un loc important în preocupările Uniunii Europene, iar sumele alocate sunt consistente, în acord cu obiectivele.
Comisia Europeană a anunțat pe 22 iunie, noi cereri de propuneri pentru cercetare în cadrul Acțiunilor Marie Skłodowska-Curie.
Comisia Europeană cere noi propuneri pentru a sprijini formarea, dezvoltarea competențelor și evoluția carierei cercetătorilor în cadrul programului Orizont Europa.
Open Research Europe, a fost lansată recent de CE şi oferă acces liber pentru publicarea şi consultarea lucrărilor științifice
Dispunând de peste 95 de miliarde de euro, Orizont Europa este cel mai important program de sprijin al cercetării și inovării, se va derula în următorii șapte ani și are ca instrumente noi față de predecesorul său, Orizont 2020
Programul Europa digitală a fost adoptat de Consiliul UE și va aduce peste 7,5 miliarde pentru digitalizare și creșterea autonomiei tehhnologiilor esențiale.