MAE informează că în Norvegia autoritățile locale au decis să extindă, până la data de 11 noiembrie 2019, regimul de control la frontiere.
În Norvegia au fost emise coduri roșu și portocaliu de avalanșă (inclusiv la altitudini joase.
Suedia, Danemarca și Norvegia au anunţat prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere cu încă șase luni.
Institutul local de Meteorologie a emis o avertizare de vreme extremă pentru perioada 23-24 noiembrie 2017.
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Norvegiei cu privire la decizia de prelungire, până la 11 mai 2018, a controalelor pe rutele de transport maritim dinspre Danemarca, Germania şi Suedia
MAE informează cetățenii români care tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Norvegiei, cu zboruri operate de compania aeriană SAS, că piloții companiei au anunțat declanșarea unei greve, începând cu data de 14 septembrie 2017.
De la 15 iunie 2017, utilizatorii români care călătoresc temporar în ţările UE, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein pot utiliza în roaming la fel ca acasă minutele, SMS-urile şi datele naţionale incluse în planurile tarifare.
Programul RePatriot ajunge în zilele următoare la Oslo şi în Bergen. Proiectul, care îşi propune încurajarea repatrierii...
Seguridad Social (Sistemul de securitate socială spaniol) a câştigat peste 37.000 de cotizanţi străini în martie, cu 2,2% mai mult decât în...
MAE informează cetățenii români care doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Norvegiei că Ministerul norvegian al Justiției și Securității Publice a anunţat prelungirea perioadei privind controalele la frontierele maritime
Institutul Național de Meteorologie norvegian a emis pentru 21 martie 2017, o avertizare de cod roșu de avalanșă pentru regiunea Rogaland și districtul Hardanger (regiunea Hordaland).
Norvegia prelungește controalele în punctele de frontieră până la data de 11 mai.
Institutul Național de Meteorologie din Norvegia a anunțat două noi avertizări de condiții meteorolgice severe, pentru perioada 25-26 ianuarie.
MAE informează cetățenii români care doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Norvegiei că directorul operatorului aeroportuar norvegian - AVINOR a declarat că spațiul aerian din vestul Norvegiei este închis, din cauza unor probleme tehnice
MAE informează cetățenii români care doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Norvegiei extinderea, până la 11 noiembrie 2016 (inclusiv), a măsurii de control la frontiera națională