În anul 2020, statele Uniunii Europene au înregistrat progrese fără precedent în scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, însă aceste rezultate au fost mult ajutate de încetinirea economică generată de pandemie.
Baiba Miltoviča, reprezentantă a Comitetului Economic şi Social European (CESE) şi preşedintă a secţiunii TEN a CESE ne-a spus cum se pregăteşte Comisia Europeană pentru neutralitatea climatică, prin pachetul Pregătiţi pentru 55.
România este una din țările cel mai puțin dependente de importurile de energie fosilă din Uniunea Europeană, iar în ultimii 10 ani consumul de gaz fosil, în țara noastră, a scăzut cu 14%.
Bruxelles-ul promovează transportul feroviar ca mod atractiv şi durabil de a circula în întreaga Europă.
La data de 14 decembrie a avut loc al doilea eveniment online de simulare a procesului decizional din cadrul Parlamentului European.
Reuniţi la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern din ţările membre ale UE au ajuns la un acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelul emisiilor din 1990.
Pentru a-şi atinge obiectivul neutralității climatice până în 2050, Comisia Europeană a lansat o nouă strategie privind energia din surse regenerabile offshore.
CE a prezentat o nouă strategie menită să ajute industria europeană să conducă la tranziţia dublă către neutralitatea climatică şi către poziţia de lider în domeniul digital.
Uniunea Europeană vrea să devină primul continent din lume neutru din punct de vedere climatic până în 2050. În acest scop, Comisia propune consacrarea în legislaţie a angajamentului politic.
Eforturile de diminuare a efectului schimbărilor climatice și viitorul buget multianual al Uniunii au reprezentat temele cheie discutate în cadrul Consiliului European de iarnă.
Parlamentul European a proclamat stare de urgență climatică și cere ca emisiile de gaze de seră în Uniunea Europeană să fie reduse cu 55% până în 2030, pentru ca țările comunitare să poată atinge neutralitatea climatică până în 2050.