Spitalul Județean de Urgență Ialomița din Slobozia a fost dat în folosință în 1968.
În 2019, pentru prima dată proiectele contractate în Regiunea Centru au depășit 1 miliard de euro.
Policlinica Spitalului Clinic de Urgenţă Braşov va beneficia de noi echipamente medicale în valoare de peste 10 milioane lei, printr-un proiect finanţat din fonduri europene.
Două contracte semnate recent pentru modernizarea unor instituţii de învăţământ din Galați. Este vorba despre 4 milioane de euro.
Agenția de Dezvoltare Vest și-a dat acordul pentru realizarea mai multor proiecte din fonduri europene ce vor schimba fața transportului în comun în mai multe localități din partea de vest a țării...
Fondurile europene accesate de administrația locală din Buziaș sunt destinate îmbunătățirii mediului urban și valorificarea patrimoniului cultural existent în zonă.
Agenţiile de Dezvoltare Regională sunt obligate, prin însăşi menirea lor, să atragă fonduri europene în cantităţi consistente, iar Agenţia Centru are activitate în acest sens.
Infrastructura educațională, sportivă și rutieră din Sebeș va fi modernizată. Primăria a depus spre finanțare europeană un proiect în valoare de peste 3 milioane de euro.