După zile de antrenament intens al militarilor nord-macedoneni, portughezi și români, a venit și momentul evaluării efortului depus în cadrul sesiunii Green Scorpions.
În istoria sa, armata română a avut generali care au luat parte cu onoare la marile conflicte la care a participat România în secolul XX: două războaie mondiale și conflicte locale precum războaiele balcanice și războiul româno-maghiar din 1919.
Rotația de la sfârșitul lunii ianuarie din cadrul Grupului de Luptă NATO ”Sevastopol” din România de la Cincu a adus militari dintr-o altă unitate faimoasă a armatei franceze, este vorba de Regimentul 5 Dragoni de la Mailly-le-Camp, din apropiere de Troyes, prefectura departamentului Aube din regiunea Grand Est, la aproximativ 200 de kilometri sud-est de Paris.
Mai este puțin până la deschiderea celui mai mare exercițiu organizat de NATO în acest an.
România și Bulgaria găzduiesc, până la finalul lunii februarie, unul dintre exercițiile importante desfășurate în acest an de Alianța Nord-Atlantică.
Noul comandant al Sistemului de Apărare Antirachetă Aegis Ashore din România este comandorul american Robert Foster. Acesta a preluat postul de la comandorul Matthew Iwanczuk, în cadrul unei ceremonii desfășurată la Deveselu, informează Flota a 6-a a Statelor Unite ale Americii.
Forțele americane prezente în România la exercițiul „Southern Shield”
Exercițiul multinațional Dacian Fall 2024 al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est a avut loc în perioada 14-31 octombrie în Centrul Național de Instruire Întrunită Getica din Cincu.
Săptămâna trecută, colegii francezi ai grupului de luptă NATO dislocat în România au sărbătorit Goût de France ediția 2024, un eveniment al cărui obiectiv principal este promovarea gastronomiei franceze.
Este o dimineață cețoasă de sfârșit de septembrie la Mahmudia, o localitate de pe brațul Sfântu Gheorghe, unul dintre cele trei brațe ale Deltei Dunării din România.
La Comandamentul facilității navale de sprijin Deveselu a avut loc schimbarea comenzii.
S-au împlinit două decenii de când România a devenit membră a Alianţei Nord-Atlantice.
“Mihail Kogălniceanu” urmează să devină cea mai mare bază NATO din flancul estic şi de la Marea Neagră
Militarii Brigăzii 9 Mecanizată "Mărășești" din Constanţa împreună cu parteneri din Republica Moldova și din SUA au participat timp de două săptămâni, în Centrul pentru Instruire în Luptă din Babadag, la exercițiul multinațional "Justice Eagle 24".
Soldaţii NATO din Franţa, aflaţi în misiune la Cincu, au încheiat un parteneriat cu Colegiul Naţional "Doamna Stanca" din Făgăraş, cu scopul perfecţionării limbii franceze a elevilor de liceu.