Autorităţile române au anunţat noi măsuri în lupta împotriva Covid-19.
În contextul demersurilor întreprinse de autoritățile britanice în vederea gestionării și prevenirii infecției cu COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe recomandă:
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a adus la cunoştinţă publică Ordonanţa Militară nr. 3, care înăspreşte măsurile în lupta împotriva Covid-19.
L. Orban: Nu se instituie o interdicție totală de ieșire din casă pentru persoanele peste 65 de ani, urmând a se stabili un interval orar în care pensionarii vor putea merge la magazine, farmacii sau să se plimbe
Până astăzi, 24 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID -19
Pandemia de COVID-19 afectează şi negocierile post-BREXIT. Uniunea Europeană este dispusă să accepte extinderea perioadei de tranziţie, dar deocamdată Marea Britanie insistă că negocierile se vor încheia la termen.
Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj în care îi roagă pe cetățeni să fie responsabili și să asculte regulile impuse de autorități
O nouă ordonanță militară restricționează circulaţia cetăţenilor pe teritoriul României.
Guvernul României și Banca Națională au luat noi măsuri economice și financiare pentru a depăși actuala situație de criză.
O parte dintre prevederile Ordonanţei Militare nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 au intrat în vigoare...
Suntem cu toții în așteptarea unui vaccin și a unui tratament care să poată fi utilizate eficient împotriva noului coronavirus.
Italia a devenit prima țară din Europa și din lume intrată toată în carantină, iar Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia,...
Guvernul României a luat joi o serie de măsuri în sprijinul mediului economic și de afaceri, în încercarea de a limita efectele negative ale pandemiei de coronavirus,
Premierul Ludovic Orban a anunțat în această dimineață măsurile luate în urma ședinței de Guvern desfășurată noaptea trecută.
Bucureștiul anunță că românii din diaspora care revin în ţară, în această perioadă, vor intra direct în carantină sau în izolare la domiciliu.