Într-o zonă precum cea a Munţilor Apuseni, în care iernile sunt aspre, iar muncile sunt destul de istovitoare, este nevoie de mâncăruri bogate în calorii.
Comunităţile de ruşi lipoveni, ucrainieni şi sârbi din România au sărbătorit în această săptămână Crăciunul. Fiecare comunitate respectă tradiţiile, inclusiv cele gastronomice, care uneori poartă şi influenţa bucătăriei româneşti.

La 20 decembrie este Ignatul, o zi în care, în tot spaţiul românesc, gospodarii taie porcul, după un ritual special, de la sacrificarea animalului şi până obţinerea unor preparate tradiţionale, precum cârnaţii, toba, caltaboşul sau şunculiţa.

Afumarea peştelui este o metodă superioară de conservare faţă de cele de sărare şi congelare.

Dacă vi se va întâmpla să vizitaţi, înainte de ora prânzului, o mănăstire este posibil să fiţi opriţi la masă, aşa cum se întâmplă de multe ori cu pelerinii.

Pentru că este vremea când varza se găseşte din abundenţă în pieţe şi când aceasta este pusă în saramură pentru a fi acrită, vă propunem un inedit itinerariu prin România.

Printre destinaţiile de vacanţă din România preferate de turiştii români şi străini figurează şi Mărginimea Sibiului, o zonă ale cărei atuuri sunt tradiţiile, liniştea şi ospitalitatea locuitorilor.

Printre legumele folosite intens la sfârşitul verii şi în perioada toamnei figurează şi vinetele. Vinetele coapte se transformă uşor în salată sau umplutură pentru diferite alte legume.