Miniștrii muncii din statele membre ale Uniunii Eropene s-au reunit, săptămâna trecută, la Viena, cu reprezentații Comisiei Europene și alți actori implicați în ocuparea forței de muncă și stabilirea politicilor sociale
În România, persoanele care beneficiază de ajutoare sociale riscă să rămână fără banii de la stat dacă refuză un loc de muncă. Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Comisia Europeană își propune să încurajeze programele de voluntariat destinate tinerilor din Uniune și vrea să dubleze sumele destinate acestora în perioada următorului exercițiu bugetar, după 2020.
Parlamentul European acordă în următorul exercițiu bugetar o atenție mai mare tinerilor.
Uniunea Europeană îşi concentrează forţele asupra cercetării şi inovării. Programul multianual de finanţare Orizont 2020 pune la dispoziţia cercetătorilor europeni oportunităţi pentru dezvoltarea serviciilor inovatoare, cu impact pozitiv la nivel mondial.
Muncitorii detaşaţi temporar într-un alt stat membru al Uniunii Europene trebuie să primească un salariu egal cu cel al unui lucrător local pentru aceeaşi muncă în aceleaşi condiţii. Sunt norme noi stabilite recent de Parlamentul European.
Dintre multele politici europene cele privind dezvoltarea turismului stau cumva în umbră, deşi impactul lor social este mare, iar interesul arătat de Comisia Europeană pentru proiecte de stimulare a domeniului este deosebit de mare.
Aproape 32.000 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, cele mai multe pentru persoane cu studii medii şi profesionale. Oferta cea...
Măsuri în domeniul ocupării tinerilor şi al şomerilor de lungă durată întreprinse la nivelul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că banii trimişi în ţară de românii din diaspora provin din muncă...
Investiția în capitalul uman a fost întotdeauna cea mai profitabilă. Programul Operațional Capital Uman (PO CU) stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat că mecanismul care va permite transferul pensiei de la Pilonul II la Pilonul...
Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege al Guvernului privind extinderea termenelor de valabilitate a paşapoartelor simple...
Comisia Europeană a mai făcut un pas important către crearea unei uniuni a piețelor de capital, prin propuneri care vizează surse alternative de finanțare şi eliminarea barierelor din calea investițiilor transfrontaliere.
Aproape unul din cinci români care au un loc de muncă se află în risc de sărăcie.