Înainte de 1989, românii au privit cu invidie la iugoslavi și l-au apreciat pe conducătorul lor Iosip Broz Tito. Comparativ cu cei mai mulți lideri ai Europei socialiste, cel iugoslav făcea figură de liberal: permitea călătoria fără restricții a propriilor cetățeni în Europa Occidentală, lipsurile din țara vecină de peste Dunăre nu erau înnebunitoare, cetățenii iugoslavi puteau avea chiar mici afaceri.