Patru persoane, între care trei cetăţeni români, au murit şi alte nouă persoane au fost rănite în accidentul rutier care a avut loc în Bulgaria
Patru români au murit în urma accidentului rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în Bulgaria, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.
Ploile, furtunile și vijeliile care au afectat aproape toată România în acest sfârșit de săptămână au produs pagube materiale importante.
Clădirea unui detaşament de pompieri din municipiul Ploieşti va fi reabilitată termic printr-un proiect cu finanţare europeană.
Incendiile de pădure reprezintă dezastre greu de prevenit și o amenințare pentru care autoriltățile județului Dolj au ales să se pregătească.
Primul Centru de excelenţă în pregătirea personalului operativ la dezastre din România va fi construit cu fonduri europene într-o localitate mureșeană.
Au apărut primele condamnări în dosarul “Colectiv. Printre cei care vor face închisoare cu executare se numără și fostul primar al sectorului în care a avut loc incendiul.
La Reșița a fost lansat proiectul transfrontalier Reţea comună durabilă pentru situaţiile de urgenţă din Banat. În urma acestuia, pompierii din Caraș-Severin vor avea echipaje de scafandri, iar partenerii din Vîrşeţ un sistem informatic de alertare.
Masivul Bucegi din Carpații Meridionali e asaltat, vara și iarna, de turiști și amatori de sporturi montane.
Pompierii din sud-vestul ţării se dotează cu echipamente necesare pentru intervenţii în situaţii de urgenţă cu ajutorul banilor europeni.
64 de morţi, 200 de răniţi, dintre care unul s-a sinucis, trei ani de anchete, niciun vinovat, sunt cifrele care insoţesc una dintre marile tragedii pe timp de pace care au marcat istoria României.
Autorităţile de la Bucureşti au decis să extindă sistemul de avertizare Ro-Alert şi la fenomenele meteo extreme
Pompierii militari din Caraş-Severin vor avea, în sfârșit, echipaj de intervenţie subacvatică.
O futună puternică a vut loc duminică după-amiază, în vestul ţării, unde s-au înregistrat 8 morţi şi 67 de răniţi, printre care şi copii.