Institutul Francez din România prezintă programul complet al celei de-a 27-a ediții a Festivalului Filmului Francez în România
Insula 42 în parteneriat cu Institutul Francez și Goethe Institut din Bucureşti lansează seria Saloanelor Incubator European.
Apel la filme româneşti lansat de Institutul Francez pentru Festivalul Trẻs Court (foarte scurt metraj) - o manifestare internaţională care în ţara noastră ajunge la cea de-a 14-a ediţie în iunie 2020.
Institutul Francez din Paris invită, în fiecare an, în ultima zi de joi a lunii ianuarie, instituțiile culturale și științifice din Franța și de pe toate continentele să sărbătorească împreună libera circulație a ideilor.
Patruzeci de zone importante ale centrului Capitalei au fost inventariate, din 2018 şi până astăzi, la iniţiativa echipei ARCEN. Perimetrul astfel delimitat a fost denumit, generic, District 40.
Studenţii a şapte universități românești au decis că laureatul celei de a 6-a ediţii a Premiului Goncourt – Alegerea României este romanul Ça raconte Sarah (Asta vorbeşte despre Sarah) de Pauline Delabroy-Allard.
La 110 ani de la naşterea scriitorului şi filosofului Mircea Eliade, vă invităm să urmaţi un traseu-cultural, ce ne poartă paşii pe străzi celebre din romanele autorului.
Târgul Internațional Gaudeamus - Carte de învățătură 2015 Radio România a înregistrat un nuăr record de vizitatori: 125.000!