Cadrul Financiar Multianual (CFM) post-2020 reprezintă un amplu subiect de dezbatere pentru statele membre ale Uniunii Europene dat fiind că stabilește prioritățile politice ce vor fi finanțate în perioada 2021 - 2027.
Evoluția Uniunii Europene (UE) a arătat că progresul economic nu poate fi obținut fără cel social, că o economie competitivă și stabilă pe termen lung nu poate fi întemeiată în absența politicilor de educație și formare...
Începând cu 1 ianuarie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să inaugureze o nouă practică ce prevede o fază necontencioasă specifică pentru toate statele contractante...
Ce este economia circulară și cum poate fi pus în practică acest concept în România?
Ghid privind art. 8 din Convenție – Dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței.
Luna trecută, Parlamentul European (PE) a organizat consultarea Spune-ți părerea cu privire la ce ar trebui să facă PE pentru tineri.
Institutul European din România vă invită să parcurgeți studiul Revitalizarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării - între priorități politice și interese economice.
EuroIMPACT a fost un amplu eveniment de comunicare şi informare, organizat în cadrul proiectului Informarea şi îmbunătăţirea comunicării privind politica de coeziune în România.
Costurile pentru sănătate cauzate de poluarea mediului reprezintă o preocupare actuală și tema unui amplu studiu de sinteză, publicat în luna decembrie 2018 de Direcția Generală Mediu...
În societatea contemporană marcată de o interdependență în creștere provocările ridicate de securitatea cibernetică nu mai sunt doar apanajul strict al specialiștilor ci devine, treptat o provocare care își găsește o soluție colaborativă.
Termenul de fake news a devenit popular începând cu anul 2016 ajungând în atenția consumatorului obișnuit în contextul referendumului privind statutul Marii Britanii în Uniunea Europeană și al alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii.
Ediția de iarnă a publicației științifice Romanian Journal of European Affairs aduce în atenția cititorilor subiecte diverse.
Din 2012, Institutul European din România a început traducerea fișelor tematice postate de CEDO pe pagina sa de Internet.
Institutul European din România anunță publicarea unui nou material din seria Working Papers (colecția de microstudii IER).
Atelierul s-a desfășurat la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, fiind organizat de consorțiul European Language Resource Coordination (ELRC) și de Institutul European din România, cu sprijinul Institutului de Cercetări...