Cetățenii UE sunt preocupați de securitate și apărare, dar sunt mai încrezători în economia UE, potrivit unui sondaj Eurobarometru
Aproape 9 din 10 europeni consideră că toată lumea ar trebui să știe să vorbească cel puțin o limbă străină. Este concluzia unui studiu realizat recent în toate statele membre ale Uniunii, inclusiv în țara noastră. Pentru Comisia Europeană, cercetarea confirmă faptul că promovarea competențelor lingvistice trebuie să se afle în centrul politicilor din domeniul educației.
Cât de interesaţi sunt europenii de apropiatele alegeri europarlamentare? Aflaţi din această nouă animaţie.
Opt din zece tineri români spun că își vor exprima votul în scrutinul pentru alegerile europene, potrivit unui sondaj Eurobarometru.
Intenţia de vot a românilor la alegerile europarlamentare din iunie a crescut considerabil față de acum cinci ani.
Cetățenia Uniunii Europene cuprinde identitatea democratică europeană partajată și comună și drepturile, obligațiile civice și libertățile specifice aferente acesteia.
Cetăţenii Uniunii Europene sunt, în mare majoritate, mulţumiţi de calitatea vieţii din regiunile în care trăiesc. Există însă şi nemulţumiri. Noi românii ne situăm sub media europeană, dar suntem mult mai optimişti decât multe alte ţări.
Majoritatea românilor cred că ţara lor a beneficiat de pe urma faptului că este membră a UE și că viaţa le este influenţată în mod direct de acţiunile instituţiilor comunitare.
Cât de pregătită este Generația Z să facă față tentațiilor și provocărilor lumii financiare a secolului 21?
Românii se numără printre europenii care se declară interesați într-o mare măsură de problemele comunitare și internaționale.
Televiziunea rămâne principala sursă de informare pentru români și europeni, dar rețelele de socializare sunt preferate de noile generații, arată un sondaj Eurobarometru.
Lipsa de personal calificat este o problemă serioasă pentru majoritatea IMM-urilor din Uniunea Europeană,conform unui sondaj publicat de Eurobarometru.
IMM-urile din România și UE se confruntă cu lipsa personalului calificat și consideră stimulente financiare cel mai bun sprijin pentru a rezolva problemele.
Europenii consideră în largă majoritate că protecția bunăstării animalelor este esențială, iar. Cei mai mulți doresc stoparea uciderii animalelor pentru blană, dar și condiții mai bune pentru cele de sacrificiu.
Aproape jumătate dintre europeni s-au confruntat cu probleme emoționale sau psihosociale în ultimul an. Evenimentele din ultimii ani au marcat starea psihică a populației UE.