Majoritatea europenilor sprijină politica energetică adoptată de UE în ultimii cinci ani, potrivit unui sondaj Eurobarometru.
Importurile de produse energetice ale UE au scăzut în trimestrul al doilea cu circa 10%, potrivit Eurostat. Totodată, sectorul serviciilor și-a mărit ponderea energiei regenerabile în consumul total anual.
Importurile europene de gaze din Rusia continuă să scadă, în timp ce consumul total de gaze naturale din UE a ajuns la cea mai mică valoare din ultimele trei decenii.
Oamenii locuiesc din ce în ce mai mult în orașe, iar acest lucru trebuie luat serios în calcul la proiectarea și administrarea acestora.
Omenirea, sau măcar o parte din ea, pare din ce în ce mai conștientă de necesitatea și urgența absolute privind aplicarea politicilor cilmatice care, în primul rând, urmăresc să reducă emisiile de gaze cu efect de seră.
118 țări au semnat sâmbătă, la Conferința Climatică a ONU din Dubai, un angajament neconstrângător legat de triplarea capacității de energie regenerabilă până în anul 2030.
Ambiția blocului european de a avea o energie mai curată până în 2030 și a reduce dependența de combustibilii fosili înseamnă și impulsionarea producerii energiei eoliene.
Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord politic provizoriu asupra Directivei privind energia regenerabilă. Obiectivul este creșterea cât mai rapidă a ponderii energiei regenerabile în consumul total.
Comisia Europeană propune reformarea pieţei energiei electrice a UE pentru a accelera dezvoltarea puternică a energiei din surse regenerabile
Uniunea Europeană a crescut ponderea energiei verzi în consumul celor 27 de state, dar este încă dependentă de combustibilii fosili.
În sectorul energetic românesc au fost închise în ultimii 30 de ani mai multe capacităţi de exploatare a resurselor primare, precum şi de producere a energiei electrice şi termice.
Comisia Europeană a anunțat trei pacte pentru tranziția energetică, săptămâna trecută, la prima reuniune a ONU pe tema energiei din 1981 încoace.
România este una din țările cel mai puțin dependente de importurile de energie fosilă din Uniunea Europeană, iar în ultimii 10 ani consumul de gaz fosil, în țara noastră, a scăzut cu 14%.
Conform unui studiu recent, 86% dintre respondenţii români consideră că încălzirea globală este o problemă foarte serioasă.
Energia din surse regenerabile câștigă tot mai mult teren în Uniunea Europeană. 11 state membre, printre care și România, și-au atins deja țintele stabilite pentru 2020.