Confruntată cu provocări de securitate tot mai complexe, Uniunea Europeană sporește gradul de pregătire în materie de apărare. Comisia Europeană a decis, în premieră, acordarea unui sprijin financiar pentru achizițiile publice în comun în domeniul apărării.
Consiliul European a convenit în luna decembrie a anului trecut asupra unei abordări generale cu privire la propunerea de regulament de instituire a Actului privind consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții publice în comun.