Comisia Europeană a lansat noua strategie privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2021-2030).
Ascultaţi aici rubrica Muncind în Europa, ediţia din 28 decembrie 2020.
Comisia Europeană a prezentat prima strategie privind drepturile victimelor elaborată vreodată la nivelul UE. Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, ne-a explicat de ce s-a simţit nevoia unei astfel de strategii.
După 30 de ani de la prăbușirea regimurilor comuniste în Europa de est, potrivit unui sondaj de opinie, 27% dintre români consideră că regimul comunist a făcut mai mult bine României, iar aproape 30% au apreciat că regimul comunist a făcut mai mult rău
Tema aderării României şi Bulgariei la Schengen revine în actualitate. Decizia finală trebuie luată, însă, prin votul în unanimitate al Consiliului miniştrilor din UE.
Până la sfârşitul anului, va fi lansată o platformă online care va conţine informaţii despre drepturile lucrătorilor detaşaţi în străinătate.
Inspecţia Muncii din Marea Britanie a realizat o campanie de informare pentru protejarea drepturilor tuturor angajaţilor.
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu alte instituții publice, va începe în județul Botoșani, pe data de 9 august a.c., campania națională Informare acasă! Siguranță în lume!.
Informare acasă! Siguranţă în lume!“ - campanie de informare pentru românii care doresc să muncească în afara graniţelor
Redobândirea cetățeniei române, recunoașterea de către Ucraina a diplomelor de studii efectuate în România și deschiderea unui consulat la Slatina se numără printre doleanțele românilor din Transcarpatia
Londra şi statele europene au ajuns la un acord care prezervă şansa Marii Britanii de a rămâne membru al UE.
Speranţa de viaţă a românilor este mai redusă faţă de alte ţări din Europa. Românii trăiesc, în medie, cu 7 ani mai puţin decât germanii, cu 8 ani mai puţin decât spaniolii şi francezii şi cu 9 ani mai puţin decât elveţienii.
Publicaţia Gazeta Românească din Italia a realizat cu sprijinul biroului ataşatului pentru probleme de muncă de la Ambasada României din Italia pentru ca lucrătorii detaşaţi în Italia să îşi cunoască drepturile.
Ascultaţi aici un interviu, în exclusivitate pentru Radio România Internaţional, cu minsitrul delegat pentru românii de pretutindeni, Angel Tîlvăr.