Europenii din toate statele membre ale Uniunii ar putea iniția în viitorul apropiat acțiuni colective în instanță pentru a cere daune unei companii care le încalcă drepturile de consumatori.
Noul regulament al Uniunii Europene privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor ar putea contribui la restabilirea credibilității industriei auto europene, crede eurodeputatul Vlad-Marius Botoș.
Noul regulament al Uniunii Europene privind omologarea și supravegherea pieței autovehiculelor a intrat în vigoare la 1 septembrie.
Miniştrii din statele Uniunii Europene au adoptat la începutul săptămânii trecute, pe 7 octombrie, Directiva privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii, în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI)
Este 9 mai Ziua Europei, iar viitorul Uniunii se decide astăzi la Sibiu. 'Să iubim Europa'', a fost apelul preşedintelui executivului comunitar, Jean Claude Juncker, în ultimul discurs rostit în această calitate în Parlamentul European.
Comisia Europeană și autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor din Uniunea Europeană au făcut publice concluziile cu privire la cele 8 milioane şi jumătate de autoturisme rechemate în service în ţările membre de grupul Volkswagen
Comisia Europeană propune măsuri de protecţie suplimentare pentru avertizorii de integritate (whistleblowers).
Comisia Europeană propune noi reguli menite să consolideze protecția consumatorilor în fața practicilor comerciale înșelătoare.