Belgia a preluat preşedinţia rotativă a Consiliului UE şi are pe agendă continuarea paşilor pentru integrarea totală a României şi Bulgariei în Schengen.
Discuții intense privind aderarea României la Schengen, atât la București, cât și la Strasbourg, în plenul Parlamentului European.
În urma votului singular al Austriei, românii au rămas, din nou, în afara Spaţiului Schengen.
În cel mai recent numărul al newsletter-lui IER din luna iulie a acestui an a fost publicat un articol semnat de Laura-Ștefania Anton despre preluarea de către Republica Cehă a președinției Consiliul Uniunii Europene, de la data de 1 iulie 2022.
În numărul din iulie al newsletter-lui IER a fost publicat un articol semnat de Ana-Maria Anghelescu și Irina Grosu despre mandatul francez la Consiliul Uniunii Europene, care s-a desfășurat în prima parte a anului curent.
Institutul European din România împreună cu Fundația Robert Schuman (Paris) au organizat joi, 9 iunie, între orele 10:00 - 12:30 conferința - dezbatere cu tema Apărarea comună europeană în contextul războiului din Ucraina.
Blocul european este atent la evoluțiile ultime din Afganistan după retragerea forțelor internaționale.
Uniunea Europeană trebuie să fie mai bine conectată la nivel mondial, pentru o creştere economică mai bună, dar şi pentru mai mută securitate şi rezilienţă, precizează Consiliul Uniunii Europene.
Consiliul Uniunii Europene şi-a adoptat, săptămâna trecută, concluziile privind activitățile digitale pentru tineret. Acestea au scopul de a le oferi tinerilor pârghiile necesare pentru a fi activi și creativi în societatea digitală.
Timp de 2 zile la București are loc reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale, organizată de președinția română a Consiliului Uniunii Europene.
Sumar: Reuniunea JAI la Bucureşti / Premierul Viorica Dăncilă la Bruxelles / Bugetul României pe 2019 / Rusia, din nou în ofensivă
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a participat la reuniunea informală a miniştrilor Apărării din ţările membre ale UE care a avut loc la București. El a discutat și cu președintele român, Klaus Iohannis.
Broșura EU Traineeships - Stagii la instituțiile Uniunii Europene a fost redactată de tinerii absolvenți care au urmat un stagiu de practică în instituții europene.
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni anunţă că tratează cu prioritate situația românilor care sunt afectați de decizia prin...
Anul nu se putea încheia aşa de frumos fără un eveniment care să marcheze sărbătoarea Crăciunului.