Cetățenia Uniunii Europene cuprinde identitatea democratică europeană partajată și comună și drepturile, obligațiile civice și libertățile specifice aferente acesteia.
Cetățenii care locuiesc sau muncesc în afara ţării lor de origine beneficiază de noi norme europene care vizează reducerea unor costuri şi a unor formalităţi.
Cetățenii UE/SEE sau ai Confederației Elvețiene au acces liber la piața muncii din România și pot fi angajați în aceleași condiții cu cetățenii români.
Potrivit cadrului legal, cetăţenii statelor Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) şi ai Confederaţiei Elveţiene pot intra pe teritoriul României dacă prezintă următoarele documente:
Pentru obţinerea dreptului de rezidenţă pe o perioadă care depăşeşte 3 luni, cetăţenii europeni vor trebui să se înregistreze la structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări...