Inițiativa cetățenească atrage atenţia asupra faptului că, în ciuda legislației existente care interzice testarea pe animale în cazul produselor cosmetice, testele in vivo sunt în creștere.
Parlamentul European a aprobat recent, în sesiune plenară la Strasbourg, numirea Ilianei Ivanova în funcţia de comisar european din partea Bulgariei pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret.
Uniunea Europeană lucrează la noi instrumente de investiţii pentru a finanţa cheltuielile militare ale blocului comunitar, în cadrul unei strategii revizuite de apărare, după invadarea Ucrainei de către Rusia.
Uniunea Europeană consolidează relațiile bilaterală cu Noua Zeelandă, prin colaborarea în programul de cercetare științifică Orizont Europa.
Paisprezece state membre UE vor contribui cu un sprijin public de până la 8,1 miliarde EUR, recent aprobat de Comisia Europeană.
Şapte din zece români merg la mall cel puţin o dată pe săptămână, iar dintre aceştia trei sunt femei şi patru bărbaţi.
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a prezentat în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg un plan de reducere a dependenţei UE de materiile prime necesare în industria tehnologică.
UncannyOrder, cel mai nou proiect de cercetare și de producție artistică derulat de Asociația Qolony, are ca laitmotiv ordinea stranie care se instaurează în mod spontan și pe care o numim sincronicitate.
Ministerul Educaţiei, prin Agenţia de Credite şi Burse de Studii, organizează un concurs în vederea acordării burselor în străinătate pentru...
Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizarii organizează prima ediție a Galei Cercetării Românești.
Uniunea Europeană va investi 13,5 miliarde de euro în cercetare și inovare în următorii doi ani, prin programul Orizont Europa.
Uniunea Europeană a cheltuit 328 de miliarde de euro pentru cercetare şi dezvoltare, în 2021, ceea ce reprezintă un avans de 6%...
Cercetarea, inovarea şi digitalizarea sunt principalele instrumente ale modelului de creştere economică a României asumat de Guvern, a...
Eurodeputatul Cristian Buşoi a acordat un interviu postului nostru de radio în timpul primei sesiuni plenare de toamnă a Parlamentului European.
168 milioane de euro pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare - dezvoltare, puse la dispoziţie de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării într-un nou apel din PNRR