Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) pune în aplicare, din acest an, noi prevederi referitoare la procedurile de recunoaștere și echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar, obținute în străinătate
Diplomele necesare trebuie să ateste faptul că titularul a încheiat un ciclu de studii superioare de cel puţin 3 ani într-o formă de învăţământ de lungă durată sau în cadrul unei universităţi sau într-o altă instituţie cu un nivel asemănător.