În vestul României, una din cele patru văi principale ale județului Caraș-Severin, Valea Almăjului, conturează o lume aparte, o adevărată „țară”.
Bulgaria şi România aveau, în 2022, cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, conform Oficiului European pentru Statistică.
Turismul din Uniunea Europeană a luat amploare, iar în 2023 a depăşit cifrele pre-Covid.
Astăzi vă invităm la schi în staţiunea montană Muntele Mic, situată la poalele versantului sudic al Munţilor Ţarcu, la o altitudine de 1525 m, în judeţul Caraş-Severin.
Jose Miguel Viñals Ariño este din 2013 consul onorific al Regatului Spaniei la Timișoara pentru județele Timiș, Arad și Caraș-Severin și se află la al treilea mandat în această funcție.
Astăzi vă invităm să profitaţi de iarnă într-o staţiune de ski situată în Munții Țarcu, județul Caraș-Severin: Muntele Mic.
Astăzi vă invităm în sud-vestul României într-o zonă cunoscută drept Banatul Montan.
În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, se află cel mai mare parc mulinologic din sud-estul Europei.
Astăzi vă invităm să descoperiţi alături de noi un judeţ care a câştigat voturile vizitatorilor devenind destinaţia anului trecut: mergem în sud-vestul României, în Caraș-Severin.
Pentru că e toamnă şi pentru că toamna e anotimpul în care vedem rezultatul muncii depuse până acum, în judeţul Caraş-Severin a fost inaugurat un nou parcurs turistic: Traseul morilor de la Rudăria, realizat prin voluntariat.
Astăzi lansăm o invitaţie pentru aceia dintre dvs. care doresc să scape de agitația orașului: Măgura Zimbrilor, în apropierea localității Armeniș din județul Caraș-Severin
A fost lansat la Timișoara proiectul Hai la Rudăria, inițiativă prin care se dorește transformarea comunei Eftimie Murgu, judetul Caraș Severin, într-o destinație turistică accesibilă, atractivă și sustenabilă pentru comunitatea locală.
A III-a ediție a proiectului Color the Village/ Colorează satul- festival de fapte bune - va avea loc în satul Ilidia, județul Caraș-Severin în perioada 17-19 iunie 2021.
În primăvara acestui an, operatorul județean de apă și canal, Societatea AquaCaraș a semnat un contract de servicii pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire necesare ...
Cel mai mare contract de finanțare semnat până acum de Consiliul Județean Caraș-Severin cu Agenţia de Dezvoltare Regională Vest se află în linie dreaptă.