În România, campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 26 mai începe sâmbătă şi se va încheia pe 25 mai.
Fostul prim ministru al României, Dacian Cioloş, va deschide lista pentru europarlamentare a nou createi alianţe de opoziţie, USR – PLUS.
Peste 600 de mii de electori români au avut ocazia, duminică, să-şi exercite dreptul de vot la alegerile locale parţiale. Scrutinul a fost marcat, deloc surprinzător, de absenteism.
Mai multe formaţiuni politice româneşti şi-au lansat, la acest sfârşit de săptămână, candidaţii la legislativele din 11 decembrie
Dincolo de Prut, alegerile prezidenţiale de anul acesta relansează lupta contrariilor. Divizat între proeuropeni şi proruşi, electoratul e chemat la urne pe 30 octombrie.
Locuitorii oraşelor şi comunelor româneşti îşi aleg, duminică, administraţia locală, într-un scrutin marcat de câteva premiere.
Alegerile locale 2016 din România au intrat în linie dreaptă.
Până marţi la miezul nopţii, doritorii şi-au putut depune candidaturile pentru alegerile locale din 5 iunie.
De la început, amintim că lansarea publică a ofertei de burse, precum şi a modului de organizare a concursului naţional pentru bursele de studii acordate cetăţenilor străini este realizată de către Ministerul român al Educaţiei Naţionale.
Elevii români din ultimul an de liceu sunt, zilele acestea, în focurile examenului de Bacalaureat.
Candidaţilor la alegerile prezidenţiale din România le-a rămas mai puţin de o săptămână pentru a convinge un electorat pe an ce trece mai apatic.
Paisprezece candidaţi la funcţia supremă în stat sunt gata pentru startul campaniei electorale din România, care va fi dat pe 3 octombrie.
În România, electoratul are meniul complet al candidaţilor la alegerile prezidenţiale, programate în noiembrie.
Luni, în preziua expirării termenului până la care aspiranţii la funcţia de preşedinte al României îşi mai puteau depune candidatura, se înscriseseră oficial în cursă 7 candidaţi.
Biroul Electoral Central din România a început să trieze candidaturile la alegerile de luna viitoare pentru Parlamentul European. Dacă partidele mari n-au avut emoţii, pe lista scurtă a candidaţilor exmatriculaţi apar nume dintre cele mai pitoreşti.