Natalia Intotero, membră a Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor şi preşedinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaţilor a vorbit în cadrul unei dezbateri despre modificările aduse Legii educaţiei naţionale.
Atât vaccinarea, cât și restricțiile s-au relaxat în România.
Modificarea Constituţiei a fost tema discursurilor susţinute în şedinţa solemnă din Parlamentul de la București, la 30 de ani de la adoptarea Legii fundamentale.
Ascultaţi aici emisiunea În prim-plan România din 30.05.2021.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, OUG privind cumpărarea vechimii în muncă, care stabileşte cadrul legal pentru completarea de către persoanele care nu au calitatea de pensionar a stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, decizional, proiectul de lege iniţiat de PSD prin care este instituită pe 10 mai, anual, Ziua Românităţii Balcanice.
Camera Deputaţilor a condamnat manifestările cu caracter antisemit din România.
Ascultaţi aici emisiunea În prim-plan România din 28.03.2021.
Senatul României a modificat două prevederi legislative controversate din domeniile Justiției și Economiei
Deputaţii au dat miercuri vot favorabil proiectului de lege pentru aprobarea OUG nr. 204/2020 privind stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE
Aici puteţi asculta rubrica România 43, ediţia din 24 februarie 2021.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, s-a deplasat la Chişinău cu ocazia acordării de către România a unui ajutor umanitar ce constă...
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au întrunit luni, începând cu ora 12.00, ca urmare a decretului de convocare emis de preşedintele Klaus Iohannis.
Deputații români au votat poiectul de lege privind introducerea în codul penal a confiscării extinse a bunurilor ilegale.
Plenul Senatului de la Bucureşti a adoptat, în calitate de for decizional, controversata lege privind carantina şi izolarea.