Populația României se confruntă cu o scădere și îmbătrânire dramatică, iar potrivit celui mai recent raport al Națiunilor Unite, în doar zece ani va ajunge la nivelul de după Al Doilea Război Mondial.
Copernicus este unul dintre sistemele de sateliți europeni. Copernicus este foarte important pentru supravegherea globului și ajută foarte mult în foarte multe domenii precum: lupta împotriva schimbărilor climatice, agricultură, și în alte multe domenii.
Începe un nou capitol în relația dintre Marea Britanie și UE, odată cu acordul privind reglementările comerciale post-Brexit în Irlanda de Nord.
Comisia Europeană a lansat împotriva Marii Britanii patru noi proceduri de infringement, care pot duce la o sesizare a justiţiei europene, pentru nerespectarea dispoziţiilor vamale post-Brexit prevăzute în protocolul privind Irlanda de Nord.
Marea Britanie intenționează să modifice protocolul post-Brexit convenit cu blocul european în 2020 privitor la Irlanda de Nord. Comisia Europeană a anunțat că va acționa Londra în justiție pentru decizia ei unilaterală.
Acum 15 ani, prima zi a anului 2007 aducea României şampania aderării la Uniunea Europeană.
Comisia Europeană avertizează că o eventuală suspendare a Protocolului nord-irlandez anexat acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar avea consecinţe grave.
Uniunea Europeană nu dorește renegocierea protocolului privitor la insula Irlanda și cere aplicarea Acordului din Vinerea Mare încheiat în 1998.
Cetăţenii români nerezidenţi în Marea Britanie nu mai pot intra în Regatul Unit, începând cu 1 octombrie, în baza cărţii de identitate, ci...
Începând cu data de 1 octombrie 2021, cetățenii europeni nerezidenți pot intra în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord exclusiv în baza pașaportului valabil.
Într-un articol publicat în numărul din iunie 2021 al revistei academice Romanian Journal of European Affairs, Miklós Somai propune două categorii de cauze profunde care explică procesul Brexit.
Ministerul român de Externe s-a sesizat cu privire la informaţiile apărute în presa britanică referitore la controalele autorităţilor de...
Deputaţii au dat miercuri vot favorabil proiectului de lege pentru aprobarea OUG nr. 204/2020 privind stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE
Roberta Ciuvăţ are 21 de ani şi s-a născut la Craiova, în judeţul Dolj.
Ambasadorul permanent al României la Uniunea Europeană, Luminiţa Odobescu, alături de cei ai Bulgariei, Estoniei, Lituaniei și...