MAE recomadă cetăţenilor români să evite toate deplasările neesenţiale pe teritoriul Federaţiei Ruse.
O grevă generală va perturba transportul aerian, feroviar, dar şi cel urban din Franţa, în ziua de vineri. La Paris, greva începe de joi seară.
MAE recomandă cetăţenilor români să amâne călătoriile neesenţiale, iar celor care sunt prezenţi în Republica Belarus în perioada următoare să urmărească regulat anunţurile mass-media pentru a se informa cu privire la evoluţiile locale
Din cauza controlului la frontiere, traficul feroviar al companiei Deutsche Bahn între München-Salzburg-Budapesta este suspendat pentru o serie de trenuri.
Vremea rea se abate și asupra Croației iar mai multe zone se află sub cod roșu sau portocaliu de precipitații și vânt.i
Zăpada și vântul puternic afectează o mare parte din teritoriul Greciei, iar în Mareea Egee au loc furtuni puternice.
Piloții companiei aeriene Lufthansa au anunțat organizarea unei greve, începând de luni, 1 decembrie, ora 12.00 până marți, 2 decembrie, aceeași oră.
Protestele din Hong Kong au condus la blocarea traficului rutier în mai multe zone ale orașului.
Mai multe aeroporturi franceze sunt afectate de un protest sindical în această săptămână. O serie de curse interne şi internaţionale sunt anulate sau întârziate.