Aproximativ 4500 de copii pot fi ajutați să rămână în mijlocul familiei.
De peste 20 de ani, de când fenomenul emigrației de muncă a luat amploare în România, a apărut și unul din efectele sale cele mai dramatice: copiii lăsați în țara de baștină în grija bunicilor sau a altor rude.
10% dintre nașterile din România provin de la mame adolescente, după cum 45% din naşterile din Uniunea Europeană în rândul fetelor cu vârste sub 15 ani provin din România, aflată pe primul loc la acest capitol.
Prea mulți copii din România sunt victime ale abandonului! Că își petrec copilăria în orfelinate, în sisteme de îngrijire de tip familial sau că se află în grija familiei extinse - pentru toți cuvântul « acasă » fie nu există deloc, fie este profund denat
Drama copilului interior - ataşament şi empatie este titlul dezbaterii prezentate de către Editura Herald în cadrul proiecţiei filmului german System Crasher / Copilul-problemă, de la Cinema Muzeul Ţăranului.
Aproximativ 200 de minori români sunt în atenţia autorităţilor de protecţie a copilului din Spania, majoritatea fiind abandonaţi, orfani de ambii părinţi sau cu probleme de comportament.
Felul în care o societate gestionează problema copiilor abandonaţi este un indicator asupra gradului de civilizaţie pe care respectiva societate l-a atins
Ajuns în 2015 la cea de-a patra ediţie, Monitorul Educaţiei şi Formării în UE înregistrează nu doar progresul educaţional al statelor-membre, ci şi modul în care sistemele de învăţământ influenţează contextul socio-economic.
Guvernul a aprobat o strategie pentru scăderea abandonului şcolar în România.
Exporturile României au atins 17 miliarde euro în primele patru luni ale anului, iar importurile 18,6 miliarde euro, conform estimărilor...
Abandonul şcolar, un subiect important pentru instituţiile europene, a devenit o temă de discuţie şi pe agenda publică din România.
Sunt multiple cauzele pentru care copii abandonează şcoală cu mult înainte de terminarea ciclului de învăţământ obligatoriu.