Ministrul român al Educaţiei, Daniel David, aflat într-o vizită în SUA, a discutat cu absolvenţii universităţilor româneşti aflaţi în Statele Unite şi cu diaspora românească
Ministrul român al Culturii, Natalia Intotero, participă, luni şi marţi, la Reuniunea informală a miniştrilor Culturii din Uniunea Europeană de la Varşovia
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei NATO în România şi a aniversării a 21 de ani de la aderarea ţării la Alianţa Transatlantică.
CSM București a făcut un pas mare spre calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins-o pe CS Rapid București cu scorul de 34-24, sâmbătă, acasă, în prima rundă a play-off-ului competiției.
Desfășurată în ultima sâmbătă a lunii martie, pe 22 martie, “Ora Pământului” (Earth Hour) este cunoscută pentru momentul 'stingerea luminilor', la care au participat oameni din întreaga lume încă de la prima marcare în 2007
Caravana Gaudeamus Radio România debutează în forță la Craiova și deschide, conform unei tradiții care durează de peste două decenii, sezonul național al târgurilor de carte.
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, şi premierul român Marcel Ciolacu au transmis condoleanţe celor afectaţi de incendiul din Macedonia de Nord, soldat cu zeci de morţi.
Sâmbătă a fost ultima zi în care au mai putut fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai.
Arcul de Triumf din Bucureşti, monument simbolic pentru victoria Armatei Române în Primul Război Mondial, va fi deschis de astăzi, permanent pentru vizitare. Programul va fi de marţi până duminică, între orele 10:00 - 18:00.
Număr record de candidaturi pentru bursele oferite de Guvernul României, prin intermediul MAE, cetățenilor din afara spațiului UE, pentru anul universitar 2025-2026
România trebuie să-şi fixeze ca obiectiv, prin prisma gradului de risc şi a ponderii sale, să obţină minimum 20 de miliarde de euro din cele 150 de miliarde de euro anunţate de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru acordarea de credite în domeniul apărării, a declarat marţi, la Strasbourg, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, transmite Agerpres.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a anunțat astăzi, 12 martie 2025, deschiderea sesiunii de finanțare nerambursabilă pentru acest an. Inițiativa oferă suport proiectelor care promovează identitatea lingvistică, culturală și spirituală a românilor de pretutindeni.
Furtul de identitate este tot mai greu de detectat din cauza deepfake şi a fraudelor bazate pe AI, avertizează experții.
Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul multianual al Uniunii Europene, a făcut declarații despre investițiile în Apărare.
Naţionala masculină de rugby a României a fost surclasată de reprezentativa Georgiei cu scorul de 43-5, în semifinalele Rugby Europe Championship 2025.