Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Târgul de carte de la Leipzig, la final

În perioada 15-18 martie 2018, România a fost țară invitată de onoare a unuia dintre cele mai importante târguri de carte din lume, Leipziger Buchmesse - Târgul de carte de la Leipzig.

Târgul de carte de la Leipzig, la final
Târgul de carte de la Leipzig, la final

, 18.03.2018, 19:40

În perioada 15-18 martie 2018, România a fost țară invitată de onoare a unuia dintre cele mai importante târguri de carte din lume, Leipziger Buchmesse – Târgul de carte de la Leipzig. Zoom in România este motto-ul sub care, la standul României, dar și în alte locații cunoscute din Leipzig, au avut loc peste 60 de evenimente care promovează autorii români contemporani și cultura română. Fundatia Kurt Wolf a găzduit la standul Die Unabhängigen (Independenții) o prezentare a antologiei de proză românească contemporană Viața ca un blat de tort, avându-i ca invitați pe Gabriela Adameșteanu și Adela Greceanu, alături de editoarea si traducătoarea Anke Pfeifer și de reprezentantul editurii Transit, Rainer Nitsche. Volumul, editat de Daniela Duca, Anke Pfeifer și Valeriu Stancu, este rezultatul atelierelor de traducere inițiate în anul 2015 de ICR Berlin. Cele doua autoare au citit scurte fragmente din volum și au răspuns intrebărilor publicului. Editura Transit, editoare a antologiei Das Leben wie ein Tortenboden /Viața ca un blat de tort, a fost distinsă, în 2011, cu Premiul Kurt Wolff, oferit anual unei edituri germane care se distinge prin merite deosebite în materie de promovare a valorilor literare.

Conform celor declarate de Rainer Nitsche, fost membru în consiliul editorilor germani și director al editurii Transit: editarea antologiei a reprezentat o premieră pentru noi. Raportul echilibrat, de șapte autori și șapte autoare, dimensiunile diferite ale introspecției istorice și sociale, diferența de stiluri de abordare, profunzimea satirei și valoarea ei estetică, precum și reprezentativitatea autorilor, sub aspectul generațiilor diferite cărora le aparțin, alături, desigur, de calitatea textelor și traducerilor, au constituit tot atatea argumente în vederea acceptării acestui proiect editorial.Antologia cuprinde texte de Gabriela Adameșteanu, Petru Cimpoeșu, Bogdan Costin, Adela Greceanu, Marin Mălaicu Hondrari, Nora Iuga, Dan Lungu, Ovidiu Nimigean, Ioana Parvulescu, Marta Petreu, Răzvan Rădulescu, Adina Rosetti, Corina Sabău, Lucian Dan Teodorovici. Antologia a fost una dintre cele mai bine vândute cărți la Târgul de carte de la Leipzig.În completarea programului desfășurat la standul României, Institutul Cultural Român de la Berlin a organizat, în ziua de 16 martie, în colaborare cu Institutul de Romanistică din cadrul Universității din Leipzig, o seară literară, sub titlul Proza românească a memoriei din două secole.

Evenimentul a fost structurat, în principal, pe recentele apariții referitoare la România în cadrul a două edituri germane. Partea a doua a serii literare, la care au participat, alături de publicul larg, reprezentanți ai mediului academic german și român, ai presei, ai politicii culturale și ai comunității românești, s-a desfășurat în prezența a trei scriitoare contemporane, totodată trei voci ale memoriei: Eva Filip, care a evocat represiunea politică din anii 50, așa cum apare în romanul Nichtschweigen. Im rumänischen Gulag/ Netăcere. În Gulagul românesc și Doina Ruști, care a făcut referire la atmosfera anilor 70 și 80, așa cum apare în romanul Das Phantom in der Mühle/ Fantoma din Moară, ambele reprezentând apariții recente, în traducere germană, ale editurii Klak. În încheiere, scriitoarea Gabriela Adameșteanu a făcut o descriere a societății românești în primii ani de după decembrie 1989, pornind de la relatarea cuprinsă în volumul Anii romantici.

Pentru a asigura o prezență cât mai consistentă a României la Târgul de carte de la Leipzig, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, a suplimentat numărul de traduceri și publicații disponibile în limba germană și a derulat, în perioada 1-30 iunie 2017, o sesiune specială în cadrul programelor Translation and Publication Support Programme(TPS) și Publishing Romania pentru primirea solicitărilor de finanțare din partea editurilor și organizațiilor culturale străine care doresc să traducă și să publice în limba germană lucrări de ficțiune și non-ficțiune, semnate de autori români sau dedicate culturii române, din domeniile literatură, artă, științe umane și sociale. Astfel că, la târgul din acest an au fost nu mai puțin de 40 de titluri noi, traduse pentru acest eveniment. Participarea României la Târgul de Carte din Leipzig nu a avut doar o componentă literară, prin prezența unui număr mare de scriitori români ai momentului, ci și una interdisciplinară, prin programul de evenimente pe care ICR Berlin l-a organizat în colaborare cu Ministerul Culturii și cu Ambasada României pe durata târgului.

Un alt eveniment care s-a desfășurat cu sala plină și care a fost foarte apreciat de publicul german a fost spectacolul-lectură Granița-n raniță, cu Hertha Müller și Ada Milea, la Schauspielhaus în data de 15 martie. În deschidere, laureata premiului Nobel pentru literatură a citit un eseu inspirat de versurile Adei Milea și a vorbit despre forța poetică a acestora. Granița în raniță înseamnă libertate, explica Herta Müller: Înainte de 1989, granița nu era în raniță, ci în țeava puștii soldaților care păzeau frontierele Romaniei. Versurile cântecelor Adei Milea au fost traduse în limba germană de Herta Muller și au putut fi citite pe un ecran instalat deasupra scenei. Maratonul de poezie din data de 16 martie, intitulat Lumea privită printr-un vers, a reunit 12 poeti din România și Germania printre care Nora Iuga, Iulian Tănase, Teodor Duna, Denisa Comănescu, Dinu Flămând, Volker Sielaff si Nadja Küchenmeister, ale căror poezii au fost recitate în limba originală si în traducere, în fața unei săli arhipline. Evenimentul a fost însotit de performance-ul audio-vizual și gastronomic Ilenuță, draga mea, realizat de Sașa Liviu-Stoianovici și rapsodul popular Neculai Florea. Acesta din urmă a interpretat melodii tradiționale la cobză, îmbracat în port moldovenesc, în timp ce, pe parcursul serii, granițele României s-au dizolvat într-o lume fără frontiere.

În cadrul evenimentului Balkan Night, realizat de Traduki in fiecare an, autoarea Lavinia Braniște a prezentat ultimul volum de proză, Interior zero, apărut în traducere germană la editura Microtext. Alături de scriitoare, au mai participat scriitori din Bosnia, Macedonia, Slovenia, Croația și Albania. În încheiere, publicul a fost antrenat în ritmuri etno-balcanice de trupa românească Subcarpati, prezentă la eveniment în formulă completă. În cadrul aceleiași seri a fost prezentat și volumul Humbug und Variationen / Mofturi si variațiuni de Ion Luca Caragiale, apărut în traducerea Evei Ruth Wemme la editura Guggolz. Balkan Night a avut loc la UT Connewitz, cinematograf care a găzduit și Zilele Filmului Românesc, organizate de Institutul Cultural Român din Berlin alături de Ministerul Culturii, în avampremiera târgului de carte.Tot sâmbătă seară a avut loc și evenimentul literar intitulat Destul cu vorba, acum povestim. Literatură contemporană romană, în sala Diskothek din cadrul Schauspielhaus Leipzig. Cei peste 150 de participanți au avut ocazia să se familiarizeze cu literatura contemporană din România. Au participat 13 scriitori din diferite generații, unii deja recunoscuți pe plan international, alții aflați la începutul carierei.

Partea literară s-a încheiat cu un concert susținut de trupa Balkan Taksim din București. Cei trei membri Sașa-Liviu Stoianovici, Cosmo și Cosmin Postolache, au încântat publicul prezent cu un repertoriu de piese care îmbină muzica electronică cu acorduri și instrumente tradiționale. Ultima parte a evenimentului s-a desfașurat în foyer-ul sălii, unde Sașa-Liviu Stoianovici a realizat un DJ set, în timp ce vizitatorii au degustat vin românesc.Conceptul întregului program a aparținut Ministerului Culturii și Identității Naționale, în colaborare cu Ambasada Romaniei în Germania, Institutul Cultural Român de la Berlin, Târgul Internațional de Carte din Leipzig, Muzeul Național al Literaturii Române, Primăria Municipiului București, Traduki și Asociația Editorilor din România. În aceste patru zile ICR Berlin a devenit ICR Leipzig.Cu o tradiție de peste patru secole, Leipziger Buchmesse reprezintă unul din cele mai vechi și mai mari târguri de profil din lume. La ediţia din 2018 a Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig, unde România a fost țară invitată de onoare, au participat 2.600 de expozanţi din 48 de ţări.

Foto: Pexels / Pixabay
Ştiri miercuri, 17 decembrie 2025

ANCOM: Vești bune pentru utilizatori: tarife mai mici de roaming din 1 ianuarie 2026 și Roaming ca acasă în Republica Moldova și Ucraina

Începând cu 1 ianuarie 2026, ANCOM anunță că utilizatorii de servicii mobile vor avea parte de tarife de roaming mai reduse. Acestea vor scădea...

ANCOM: Vești bune pentru utilizatori: tarife mai mici de roaming din 1 ianuarie 2026 și Roaming ca acasă în Republica Moldova și Ucraina
A cincea zi de proteste (sursa foto: AGERPRES)
Ştiri duminică, 14 decembrie 2025

A cincea zi de proteste

Protestatarii au ieşit în stradă pentru susţinerea unei justiţii independente. Ei cer transparenţă şi responsabilitate în justiţie, demisia...

A cincea zi de proteste
foto: Lică Manolache/RRI
Ştiri sâmbătă, 13 decembrie 2025

Proteste în România

Au fost proteste, vineri seară, pentru a treia zi consecutiv, în Bucuresti, dar și în alte mari orașe, Sibiu, Iași, Brașov, Galați, în urma...

Proteste în România
sursă foto: RRA
Ştiri miercuri, 10 decembrie 2025

Radio România Actualităţi: Prima emisiune de radio accesibilă și în limba semnelor

Ediția specială, realizată de Maria Ţoghină de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, a avut un format inovator, fiind difuzată...

Radio România Actualităţi: Prima emisiune de radio accesibilă și în limba semnelor
Ştiri marți, 09 decembrie 2025

Preşedintele Nicuşor Dan – vizită oficială în Franţa

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a fost primit, marţi, la Paris, de omologul francez Emmanuel Macron. Discuţiile au vizat consolidarea...

Preşedintele Nicuşor Dan – vizită oficială în Franţa
Ştiri luni, 08 decembrie 2025

Jurnalista Monica Stoica, primul cercetător român care contribuie la o lucrare internațională despre rolul radioului în educația tinerilor

Publicat recent în Franța la Editura Les Soleils bleus și intitulat „Les radios scolaires: une éducation par les médias?”, volumul...

Jurnalista Monica Stoica, primul cercetător român care contribuie la o lucrare internațională despre rolul radioului în educația tinerilor
Ştiri duminică, 07 decembrie 2025

Rezultate alegeri locale: Ciprian Ciucu câștigă Bucureștiul

După numărarea a 98,53% din secțiile de votare din București, Ciprian Ciucu a obținut 36,06% din voturile exprimate în scrutinul de duminică....

Rezultate alegeri locale: Ciprian Ciucu câștigă Bucureștiul
Ştiri duminică, 07 decembrie 2025

Rezultate exit-poll: Ciprian Ciucu, noul primar al Bucureștiului

Ciprian Ciucu (PNL) este câștigătorul scrutinului pentru primăria Bucureștiului, potrivit sondajelor realizate la ieșirea de la urne. Astfel,...

Rezultate exit-poll: Ciprian Ciucu, noul primar al Bucureștiului

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company