În tradiţionalul său mesaj de Anul Nou preşedintele Klaus Iohannis îndeamnă românii să valorifice oportunitatea deţinerii preşedinţiei Consiliului UE.
România susţine acordul privind Brexitul încheiat între Uniunea Europeană şi Regatul Unit, precum şi declaraţia politică privind viitorul cadru al relaţiei lor post-Brexit.
Sute de persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Victoriei, pentru o acţiune anunţată pe reţelele de socializare drept 22 Decembrie - Revoluţia noastră.
Liga Studenților Români din Străinătate prezintă lista completă a finaliștilor pentru cea de-a zecea ediție a Premiilor pentru Excelență Academică în Străinătate
Fotograful român Dorin Valeriu Mihai (38 de ani, originar din Galați, stabilit la Rimini) a câștigat la Roma cea de-a doua ediție a Concursului internațional de scurtmetraje “De viață lungă.
Staţiile de unde scurte de la Ţigăneşti şi Galbeni sunt în revizie programată marţi, 18.12, respectiv miercuri, 19.12.2018.
Patru persoane au fost ucise și alte 12 sunt rănite în urma atacului armat din centrul orașului Strasbourg. MAE informează că nu sunt confirmate victime de cetățenie română.
Autorităţile române urmăresc cu atenţie subiectul modificărilor legislative introduse în Italia privind maşinile înmatriculate în altă ţară ale cetăţenilor rezidenţi străini.
La sediul Radio France, a fost semnat un nou acord bilateral între Societatea Română de Radiodifuziune şi Radio France.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, la Palatul Cotroceni, un discurs cu prilejul recepției oferite cu ocazia Zilei Naționale a României.
E.S. dna Ambasador Tamar Samash a acordat domnului Georgică Severin, preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune, diploma pentru recunoaşterea importantei contribuţii adusă relaţiilor culturale bilaterale între Israel şi România
Vineri, 30 noiembrie (ora 19:00), Sala Radio va fi gazda unui concert extraordinar dedicat Centenarului României. Sub bagheta apreciatului dirijor Horia Andreescu, Orchestra Naţională Radio va interpreta un program 100% românesc
Trei nave ucraininene au fost capturate și șase membri ai echipajelor au fost răniți într-un atac al forțelor armate rusești.
Liderii statelor membre UE au aprobat, duminică, un acord istoric privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.