Nouă cetățeni români și familiile lor, evacuați din Gaza
Nouă cetăţeni români şi familiile lor au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au ajuns Egipt, anunţă Ministerul Afacerilor Externe de la București.
Corina Cristea, 02.05.2024, 09:22
Nouă cetăţeni români şi familiile lor au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au ajuns Egipt, anunţă Ministerul Afacerilor Externe de la București. Ei au fost preluaţi de echipa consulară mobilă a Ambasadei României, care îi însoţeste până la Cairo de unde sunt îmbarcaţi către ţară. Un alt cetăţean român a fost ajutat marţi să părăsească enclava palestiniană.
Potrivit MAE, până acum 323 de cetăţeni români şi familiile lor au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Ministerul menţine contactul cu autorităţile israeliene şi egiptene pentru a facilita şi alte evacuări, în cazul în care vor mai fi solicitări şi în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.