Doliu în memoria Sanctității Sale Papa Francisc
Guvernul de la București a declarat ziua de sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu național în memoria Sanctității Sale Papa Francisc.

Radio România Internațional, 24.04.2025, 18:03
Guvernul a aprobat, joi, în ședință, declararea zilei de sâmbătă ca zi de doliu pe teritoriul României, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, informează Agerpres.
‘Lider spiritual și moral, Papa Francisc s-a remarcat prin implicarea activă în viața societății contemporane, o personalitate profundă, apreciată și de poporul român. O prețuire evidențiată în mod deosebit cu ocazia vizitei apostolice în România, în anul 2019. Toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, steagul României în bernă se mai arborează la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc’, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă acestea arborează drapelul României la domiciliu sau la adresa de reședință, a mai precizat acesta.
Totodată, posturile de radio și de televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.
‘Vă aduc aminte că și în data de 8 aprilie 2005 România a decretat o zi de doliu național în memoria Papei Ioan Paul al II-lea. În acea dată au avut loc funeraliile sale’, a menționat Mihai Constantin.