Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Alegeri prezidențiale Republica Moldova 2020 / Turul II UPDATE

Procesul de vot s-a încheiat în Republica Moldova la ora 21:00.

Alegeri prezidențiale Republica Moldova 2020 / Turul II UPDATE
Alegeri prezidențiale Republica Moldova 2020 / Turul II UPDATE

, 15.11.2020, 13:06

Procesul de vot s-a încheiat în Republica Moldova la ora 21:00, cu excepţia celor în care nu au fost încă epuizate cozile formate de alegători. De asemenea, continuă procesul de vot în unele secţii de votare din afara ţării, informează Unimedia.

La ora 21:00 prezenţa la vot era de 52,47%, exercitându-şi dreptul de vot 1.637.543 de persoane, conform rezultatelor preliminare. Rata participării la vot este mai ridicată decât în primul tur de scrutin din 1 noiembrie, când la ora 21:30 votaseă 42,76% din alegători.

Prezenţa la vot în timp real poate fi consultată LIVE aici

Buletinele de vot au fost epuizate la mai multe secţii de votare din străinătate înainte de închiderea oficială a acestora, a anunţat Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova duminică seară.

Oficialii CEC susţin că este vorba despre secţii de votare din Frankfurt (Germania), Londra (Marea Britanie) şi Montreuil (Franţa).


Până la ora 20:00, la secţiile de votare din străinătate au votat peste 240.000 de alegători, cu aproape 90.000 mai mult decât în primul tur.


Prezenţa la vot la ora 20:00, în Rep. Moldova. Peste 1. 613,584 de alegatori sau circa 51,97% din total, şi-au exprimat opţiunea la urne.

UPDATE

Prezenţa la vot la ora 18:00. Peste 1.450.000 de cetăţeni cu drept de vot (48,25% din total) şi-au exprimat opţiunea la urne.


În diaspora a fost semnalată o alertă cu bombă la o secţie de votare din Germania: Secţia de votare pe care autorităţile din Republica Moldova au deschis-o în oraşul german Frankfurt pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de duminică a fost închisă timp de aproximativ o oră, din cauza unei alerte cu bombă, a declarat, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Vladimir Şarban, transmite Cristian Lupaşcu pentru Agerpres.

Am avut o situaţie extremă, o situaţie absolut ieşită din comun la o secţie de votare din străinătate, şi anume cea din Frankfurt-Germania. A fost o alertă cu bombă. Slavă Domnului, o alertă falsă, dar a fost închisă secţia de votare preţ de aproape o oră. Acum avem informaţia că în această secţie de votare decurge normal procesul electoral, a afirmat Şarban.

Până la 18:00, la secţiile de votare din străinătate au votat peste 209.450 de cetăţeni moldoveni.

De asemenea, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC) a anunțat că în mai multe secții din străinătate au votat deja peste 4.000 de alegători și a amintit că, potrivit legislației, numărul maxim de buletine trimise la fiecare secție de votare este de 5000.

UPDATE

Prezenţa la vot la ora 17:00 / Peste 1.300.000 de alegători (circa 44,66% ) au votat până acum.

Prezența la urne în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale a depășit-o pe cea din primul tur, cu patru ore înainte de închiderea secțiilor de votare. Dacă în primul tur au votat în total 1 milion 368 mii de alegători, la ora 17:15 prezența era de peste 1 milion 388 de votanți.

În Chișinău au votat peste 290 de mii de alegători, în regiunea transnistreană – peste 28 de mii, iar la secțiile deschise peste hotare – peste 193 de mii de cetățeni moldoveni.

În Italia, unde este cea mai mare comunitate de cetățeni moldoveni, sunt cozi la multe centre de votare, inclusiv la cea de la ambasada de la Roma.

Unii dintre ei au venit de la mai multe de 100 de km distanță.

S-au mutat de zeci de ani în Italia, dar spun că pentru ei este foarte important ce se va întâmpla cu țara în care s-au născut, conform corespondentei RRA, Elena Postelnicu.

UPDATE

Prezenţa la vot la ora 15:00 / Peste 1.100.000 de alegători (circa 37% din total) au votat până acum, cu 15% mai mult decât în primul tur de scrutin, a declarat, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Vladimir Şarban, conform Agerpres.

În secţiile de votare din Republica Moldova au votat peste 960.000 de alegători, în timp ce la secţiile de votare din străinătate au votat peste 148.000 de cetăţeni moldoveni.

Comisia Electorală Centrală (CEC) condamnă, într-un comunicat, acțiunile violente ce au loc în localitatea Varnița, raionul Anenii Noi, în care sunt implicate persoane din rândul localnicilor și a forței veteranilor, care încearcă să pericliteze desfășurarea procesului electoral.

UPDATE


Prezenţa la urne la ora 13:00 – Peste 650.000 de alegători sau circa 22,6% din total au votat până la această oră la alegerile prezidențiale. În Republica Moldova, au venit la secții de votare peste 578.000 de persoane sau 20,5% din total.


Numărul cetăţenilor din Republica Moldova care au votat, duminică, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale la secţiile de votare din străinătate era, la ora 12.00, de aproape trei ori mai mare decât în primul tur desfăşurat în urmă cu două săptămâni, conform Agerpres.

Vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Vladimir Şarban, a declarat, într-o conferinţă de presă, că la cele 139 de secţii din străinătate au votat, până la ora 12.00, peste 78.000 de alegători, în condiţiile în care în primul tur până la aceeaşi oră votaseră 28.000 de persoane.

În străinătate este o mobilizare în partea de Vest, în Europa mă refer. Avem state unde sunt înregistrate aglomeraţii la unele secţii de votare, cum ar fi Belgia, Cehia, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Israel. (…) Avem rânduri destul de mari în Bruxelles, Paris, Berlin, Frankfurt, Londra, dar se atestă o prezenţă masivă şi în celelalte secţii de votare şi, de asemenea, în Federaţia Rusă, a afirmat Şarban.

UPDATE

Prezenţa la vot la ora 11:00 Aproximativ 470 de mii de persoane au votat până la această oră, în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale, care se desfășoară astăzi în Republica Moldova, ceea ce constituie 16,5 la sută din numărul de alegători înscriși în listele de bază.

În municipiul Chișinău au votat până la această oră 14% din alegători, peste 90 de mii de persoane.

Peste 53 mii de cetățeni moldoveni au votat deja și în secțiile deschise peste hotare.

Cea mai mare prezență se atestă în zona de Nord – la Ocnița, Dondușeni și Briceni. De asemenea, la Rezina și la Șoldănești s-au prezentat deja la vot peste 15% din alegători, la fel și la Criuleni.

Și în regiunea găgăuză de data aceasta se atestă o prezență mai mare la vot decât în primul tur – peste 15% la această oră.

––––-

În cursa pentru funcția de șef al statului sunt candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, care a obținut în primul tur 36,16% la sută din voturi și președintele în exercițiu, Igor Dodon, susținut de PSRM, care a adunat în urmă cu două săptămâni 32,61%.

Peste 3 milioane de cetățeni cu drept de vot din Rep. Moldova sunt chemați astăzi la urne pentru a-și alege președintele.

Cele 2.000 de secţii de votare se vor închide la ora 21:00. În diaspora, cetăţenii moldoveni au la dispoziţie peste 139 de secţii, în România fiind 13.

Acesta este al patrulea scrutin prezidențial direct în istoria Rep. Moldova și al doilea consecutiv după decizia Curții Constituționale din martie 2016 prin care s-a decis revenirea la alegerea președintelui prin vot direct de către cetățeni.

Votul de duminică are loc în condiţii speciale, în contextul epidemiei de COVID-19, organizatorii alegerilor stabilind un set de reguli care trebuie respectate la intrarea în secţiile de votare. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie. Măştile vor fi puse la dispoziţia alegătorilor de reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale.

Prezenţa la vot în timp real poate fi consultată LIVE aici

Demersuri în apărarea jurnaliştilor
Ştiri duminică, 22 decembrie 2024

Demersuri în apărarea jurnaliştilor

Mai multe instituţii şi mai mulţi politicieni au reacţionat la agresarea verbală a unor jurnalişti. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de...

Demersuri în apărarea jurnaliştilor
logo MAE
Ştiri duminică, 22 decembrie 2024

Nouă români care se aflau pe Mayotte, devastată de ciclonul Chido, evacuaţi cu o aeronavă a forţelor aeriene franceze

Nouă cetățeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuați la bordul unei aeronave aparținând...

Nouă români care se aflau pe Mayotte, devastată de ciclonul Chido, evacuaţi cu o aeronavă a forţelor aeriene franceze
Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg
Ştiri sâmbătă, 21 decembrie 2024

Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg

Preşedintele României, Klaus Iohanis, s-a arătat consternat de atacul teorist din Magdeburg, afirmând că România este solidară cu poporul...

Guvernul României transmite condoleanțe familiilor victimelor atacului din Magdeburg
Timisoara comemorare (sursa foto: Radio Timisoara)
Ştiri duminică, 15 decembrie 2024

Timișoara comemorează 35 de ani de la Revoluția anticomunistă din decembrie 1989

Timişoara marchează împlinirea a 35 de ani de la Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, cu o ample manifestări comemorative. Reunite sub...

Timișoara comemorează 35 de ani de la Revoluția anticomunistă din decembrie 1989
Ştiri sâmbătă, 14 decembrie 2024

Comunicat MAE – UPDATE

UPDATE În continuarea comunicărilor MAE cu privire la posibilitatea ca un cetățean român să fie reținut în așa-zisa republică Abhazia, MAE...

Comunicat MAE – UPDATE
Ştiri sâmbătă, 14 decembrie 2024

Comunicat MAE

Ca urmare a unor informații cu privire la reținerea pe teritoriul autoproclamatei republici Abhaze (teritoriu georgian ocupat temporar de...

Comunicat MAE
Ştiri sâmbătă, 14 decembrie 2024

Primele ferme marine româneşti, amplasate în apele teritoriale din Marea Neagră

În Marea Neagră se pregătesc primele ferme marine româneşti, a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet. Potrivit...

Primele ferme marine româneşti, amplasate în apele teritoriale din Marea Neagră
Alte ştiri sâmbătă, 14 decembrie 2024

România are peste 200 de pârtii de schi omologate

România are peste 200 de pârtii omologate, cu diferite grade de dificultate, potrivite atât pentru cei care abia încep să se îndrăgostească...

România are peste 200 de pârtii de schi omologate

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company