Weekend sportiv
Ștefan Baciu, 27.09.2019, 11:33
A 17-a ediție a Campionatelor Mondiale de Atletism în aer liber începe
vineri, 27 septembrie la Doha, în Qatar. România este reprezentată de zece
sportivi: Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Florentina Iuşco (săritura în
lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alina
Rotaru (săritura în lungime), Narcis Mihăilă (50 km marş), Andrei Gag
(aruncarea greutăţii), Andreea Panţuroiu (triplusalt), Alexandru Novac
(aruncarea suliţei) şi Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului). Ţinând cont de
temperaturile ridicate, unele probe precum maratonul şi marşul, se vor disputa
în cursul nopţii. Majoritatea probelor vor avea loc pe stadionul Al Khalifa din
Doha, care dispune de aer condiţionat. Campionatele Mondiale de atletism se vor
încheia la 6 octombrie.
În acest weekend, la Floreşti, în judeţul Prahova,
este programat un Concurs Complet Internaţional de 4 stele, o premieră pentru
sportul românesc. Cai şi călăreţi din toată
lumea revin la Floreşti pentru un eveniment sportiv unic în Europa de Sud-Est
care le va aduce puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor,
de la Tokyo.
Joi s-a încheiat faza şaisprezecimilor de finală ale Cupei României la
fotbal, în care au jucat şi cele 14 echipe din Liga I. FCSB a învins formaţia
de ligă secundă Metaloglobus Bucureşti cu 2-0. Marea surpriză a fost furnizată
de echipa din liga a III-a Sănătatea Cluj care a învins-o cu 1 – 0 pe
deţinătoarea Cupei, Viitorul Constanţa.
Ripensia Timişoara, din liga a II-a a pierdut la Sepsi Sf. Gheorghe cu
1-4, iar Rapid Bucureşti, tot din Liga a II-a, a fost învinsă de Politehnica
Iaşi, scor 0 – 1. În optimi s-au calificat doar zece echipe din prima ligă,
Dinamo Bucureşti, Astra Giurgiu, Academica Clinceni, FC Voluntari, FC
Hermannstadt, Universitatea Craiova, FC Botoşani, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe,
Politehnica Iaşi şi FCSB, trei echipe de liga a doua, Universitatea Cluj,
Petrolul Ploieşti şi CS Mioveni, precum şi trei formaţii de liga a treia,
Foresta Suceava, Metalul Buzău şi Sănătatea Cluj.
În weekend sunt programate meciurile etapei a 11-a a Ligii I la fotbal.
Etapa se deschide vineri seară cu meciul Dinamo Bucureşti – FC Voluntari. Două
meciuri sunt programate sâmbătă, Hermannstadt Sibiu – FC Botoşani şi Chindia
Târgovişte – Astra Giurgiu. Duminică se dispută meciurile Academica Clinceni -
FCSB şi CFR Cluj – Gaz Metam Mediaş. Etapa se incheie luni cu meciurile
Politehnica Iaşi – Sepsi Sf. Gheorghe şi Universitatea Craiova – Viitorul Constanţa.